WowNews logo WOWnews
Stories
Administraţia Naţională de Meteorologie, avertizare de ultim moment! Zonele în care va fi cod galben de frig, ploi, ninsori şi vânt

Stiri

Administraţia Naţională de Meteorologie, avertizare de ultim moment! Zonele în care va fi cod galben de frig, ploi, ninsori şi vânt

Sfârşitul acestei săptămâni aduce vreme mohorâtă în acest weekend, iar meteorologii au emis deja două atenţionări cod galben, ce sunt valabile pentru toată ţara. Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că ploile se vor înmulţi, iar pe măsură ce vremea se va răci rapid, acestea se vor transforma în ninsoare. De asemenea, vântul va deveni tot mai puternic.

Prima atenţionare va fi în vigoare de mâine, ora 14:00, până duminică dimineaţă. În acest interval, precipitaţiile se vor intensifica la început în vestul şi nord-vestul ţării unde vor fi predominant ploi, apoi şi în centrul şi nord-est.
 
Va ninge în special în nordul Moldovei şi în Carpaţii Orientali, va fi risc de polei, apoi acolo se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă acumulate vor depăşi 25 l/mp şi, izolat 40..50
l/mp.
 
Vântul va sufla cu mai mult de 55 km/h în cursul zilei în vest, iar noaptea, în sud-est. Pe creste va fi viscol.

 

Pe parcursul zilei de duminică va fi în vigoare o a doua atenţionare cod galben care vizează sudul, centrul şi estul ţării.
Va ninge la început în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali, apoi ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare şi în Muntenia şi în cea mai mare parte a Transilvaniei.
 
În schimb, în Oltenia şi Dobrogea vor predomina ploile. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, izolat 40 l/mp. Temperaturile vor scădea rapid, iar cel mai frig va fi în jumătatea nordică a Moldovei unde maximele nu vor trece de Minus 4 grade Celsius.
 
În plus, vântul va avea viteze de 55..65 km/h, iar la munte, rafalele de peste 70 km/h vor viscoli ninsoarea.