kanald.ro
Adrian Mititelu e revoltat de arbitrii delegați pentru partida cu Rapid.
Adrian Mititelu e revoltat de arbitrii delegați pentru partida cu Rapid.
Sport
Rapid București și FC U Craiova se va juca vineri, 19 ianuarie, de la ora 20:00, în prima rundă din anul 2024.
Duelul din Giuelești va fi asistat la centrul terenului de oficialul Horațiu Feșnic, ajutat la cele două linii de tușierii Alexandru Cerei și Doru Lucaciu, în timp ce al patrulea oficial a fost desemnat Horia Mladinovici. În camera VAR vor fi prezenți Andrei Chivulete și Mihăiță Necula.
Adrian Mititelu, finanțatorul celor de la FC U Craiova, a susținut că delegările lui Horațiu Feșnic și Andrei Chivulete „sunt pe sufletul celor de la FC Rapid”, ironic fiind, a mai adăugat că speră ca arbitrii „să nu apară pe teren în vișiniu”.
„Mda, o delegare deloc surprinzătoare! CCA are criterii numai de domnul Bodescu cunoscute și, probabil, de domnul Vassaras mai puțin știute! Sper ca domnii FEȘNIC si CHIVULETE să nu apară totuși pe teren în vișiniu! Bănuiesc că această repartizare este pe sufletul celor de la FC Rapid, un club foarte, foarte, foarte puternic financiar si bine văzut de oamenii care decid în fotbal și nu numai!
Celebrul slogan 'Singuri împotriva tuturor', folosit pe bună dreptate de minunații suporteri giuleșteni, in vremurile de restriște, nu mai este de actualitate in prezent! Cu toate astea, mâine mergem in Giulești să luptăm, așa cum am făcut-o întotdeauna! FORȚA ȘTIINȚA!”, a scris Adrian Mititelu, pe Facebook.
Horațiu Feșnic, arbitrul originar din Cluj-Napoca, s-a aflat la centru în două partide ale Rapidului din actualul sezon, un 4-0 cu Dinamo și 2-2 cu UTA Arad.
Feșnic a arbitrat-o și pe FC U Craiova de două ori, 3-4 împotriva Petrolului și 1-1 cu Dinamo.
Citește și: Steven Gerrard a fost de acord! Al-Ettifaq va prelungi înțelegerea cu antrenorul englez
Dan Șucu a majorat capitalul social la Rapid București cu 5 milioane de euro.
[Sursa foto: Facebook Victor Angelescu]Andrei Chivulete, arbitrul din camera VAR, este arbitrul care a decis să suspende definitiv partida dintre Sepsi OSK și FC U Craiova din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni, în luna ianuarie a anului 2023.
„Andrei Chivulete e omul Federației! E omul lui Bodescu! Iar meciul de la Sepsi a fost programat să se întâmple, deci a fost sută la sută făcătură. Bine, asta mi-e greu să o dovedesc, dar sunt indicii. Tot ce pot să vă spun este că arbitrajul este al lui Bodescu și că el face pe mironosița, dar este… Părerea mea este că sunt multe chestii despre care Burleanu habar nu are”, declara Adrian Mititelu.