kanald.ro
        Vedete
Adriana Bahmuțeanu a apelat la Avocatul Poporului pentru a-și recupera copiii! Răspunsul pe care l-a primit jurnalista la petiția depusă de curând
Fosta soție a lui Silviu Prigoană a ajuns în pragul disperării. A depus petiție la Avocatul Poporului pentru a o ajuta să își recupereze băieții.
Adriana Bahmuțeanu nu își mai găsește liniștea de când Silviu Prigoană a murit, iar ea nu și-a mai văzut copiii. Eduard și Maximus locuiesc în continuare în casa tatălui lor, în timp ce jurnalista încearcă prin toate metodele să îi aducă alături de ea.
Disperată, după ce angajații DGASPC au sfătuit-o să își dea băieții în plasament, Adriana Bahmuțeanu a apelat la Avocatul Poporului. A depus o petiție, pentru care a primit și un răspuns.
I s-a transmis că solicitarea sa a fost examinată, iar instituția a anunțat-o că se va adresa atât Direcției Generale de Asistență Socială, cât și Poliției.
„Referitor la petiția dvs, înregistrată la Instituția Avocatul Poporului cu 35923/9.11.2024, prin care ne supuneți atenției situația fiilor dvs, Prigoană Maximus și Prigoană Eduard-Gabriel, aceasta se află în lucru.
Petiția a fost examinată în contextul unei posibile încălcări a drepturilor prevăzute de art.22 și art.49 din Constituția României, respectiv dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică și dreptul privind protecția copiilor și tinerilor. În vederea clarificării aspectelor supuse atenției, am considerat oportun să ne adresăm Direcției Generale de Asistență Socială și Ministerului Afacerilor interne-Secției 10 Poliție. Cu privire la rezultatul demersurilor noastre veți fi informată de îndată ce vom primi răspunsul instituției sesizate”, se arată în răspunsul primit de la Avocatul Poporului.
 
Honorius Prigoană a cerut ordin de protecție împotriva Adrianei Bahmuțeanu
De asemenea, jurnalista se află acum în război și cu fiii mai mari ai lui Silviu Prigoană. Honorius a cerut în instanță tutela celor doi copii, dar și un ordin de protecție împotriva Adrianei Bahmuțeanu.
Judecătorii au decis, totuși, să îi respingă solicitarea acestuia în ceea ce privește ordinul de restricție pe numele jurnalistei.