kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan
Vedete
Jurnalista a cerut ajutorul poliției, după ce a fost deranjată de scandalul pornit de clienții unui bar deschis la parterul blocului său.
Viața Adrianei Bahmuțeanu este plină de suișuri și coborâșuri. Și-a condus mama pe ultimul drum, apoi a devenit soția lui George Restivan. A fost chiar și vizitată de fiul cel mare, după mult timp în care nu s-au văzut. Recent însă, s-a confruntat din nou cu probleme.
Chiar în ultima noapte pe care a petrecut-o alături de soțul ei, care s-a întors în America după cununia civilă, Adriana Bahmuțeanu nu s-a putut odihni din cauza gălăgiei infernale de la parterul blocului în care locuiește, acolo unde s-a deschis un bar.
Jurnalista a sunat la 112 pentru a cere autorităților să liniștească apele.
„Vine poliția foarte des. De cele mai multe ori, eu chem poliția. Vecinei mele nici nu îi mai răspund polițiștii de la Secția 17. (…) Nu sunt suficient de stresată în perioada aceasta, mai trebuie să pună unu mese pe stradă, să cheme un rocker să cânte. Nu ai pe unde să treci decât pe banda de biciclete. Sunt mese pe trotuar.
Cu puțin timp înainte ca Adriana Bahmuțeanu să se căsătorească cu George Restivan, fiul ei cel mare i-a bătut la ușă. Maximus a venit în vizită, având și o rugăminte importantă. Băiatul își dorea să își sărbătorească majoratul în America.
Totuși, chiar când începeau să plănuiască plecarea peste ocean, Maximus a primit un apel telefonic ce l-a făcut să se răzgândească.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„George Restivan: Ne-am trezit cu Maximus la ușă, de parcă ne văzusem cu o zi în urmă. Ne-am îmbrățișat, am vorbit inclusiv să-și facă majoratul în America, pe 18 octombrie.
Adriana Bahmuțeanu: El și-a dorit să meargă în Vegas, să își facă acolo majoratul.
George Restivan: I-am zis: hai, dacă nu vrei în seara asta, măcar mâine vino să sunăm și să vii cu mine în același zbor. A întrebat-o pe Adriana dacă îi dă procură. Am vorbit să mergem la Las Vegas. ”Ne urcăm în mașină, îl luăm pe Blake și mergem toți 3 în Las Vegas”.(...)
Adriana Bahmuțeanu: S-au dus amândoi, și-au cumpărat abonament. Într-o bună zi cu soare, când ei erau la sală, l-a sunat Honorius pe Maximus. Și i-a spus: acum, în momentul ăsta, vii acasă. Și Maximus s-a schimbat la față. A lăsat ganterele și a spus „Gata”.(...) S-a schimbat la față și a plecat”, au mărturisit Adriana și George.