Alerta în spitale. Bacterie periculoasa, descoperită în soluţia dezinfectantă

O bacterie periculoasă a fost descoperită de medici în soluţiile dezinfectante, în trei spitale din ţară. Doi pacienţi, printre care şi un bebeluş, au fost infectaţi. Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz, iar produsul a fost retras din toate unităţile sanitare.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereMedicii de la spitalul Elias din Bucureşti au descoperit că soluţiile dezinfectante sunt contaminate cu un germen patogen extrem de periculos. Suspiciunea de infecţie cu bacteria Serratia a fost identificată la 30 iulie, la un copil născut prematur şi la un bolnav de cancer, ambii având imunitate scăzută, scrie Romania Tv.

Imediat după apariţia suspiciunii, au fost recoltate probe din toate flacoanele aflate în uz, precum şi din unele care erau sigilate. Acestea au fost trimise la Institutul Cantacuzino şi s-a confirmat existenţa aceloraşi tulpini în toate probele.

Produsul a fost retras imediat. Mai mult, în urma sesizărilor, în 29 septembrie, Ministerul Sănătăţii a transmis o notă către toate spitalele din ţară prin care a cerut retragerea din uz a săpunului Maxil.

"Problema dezinfectantului a fost în trei spitale. A fost descoperită la Spitalul Elias, ei au identificat problema. Institutul de Sănătate Publică a recoltat probele, produsul a fost retras din orice unitate sanitară din România. În momentul în care conducerea Spitalului Elias a informat PSP, atunci s-au luat deciziile. Este vorba de achiziţii pe care le-au făcut spitalele în urma cerinţelor pe care le-au avut medicii. Este vorba de un lot care are această problemă de producţie, de o firmă din Târgu-Mureş. În momentul de faţă se fac teste. La Spitalele din Focşani şi Târgu-Mureş nu au fost probleme. A fost vorba doar la Spitalul Elias de două astfel de infecţii. Cele două victime sunt stabile, monitorizate permanent. Ancheta a fost începută şi Direcţia de Sănătate Publică a retras aceste produse. În general, aceste produse participă la licitaţii în baza unor certificate de conformitate. Înseamnă că nu şi-au respectat obligaţiile şi lucrurile înscrise au fost false. Vor plăti. Ne vom îndrepta împotriva producătorului. În general, preţul la orice licitaţie este cel care primează, dar trebuie să respecte toate normele şi să aibă toate avizele. Toate obiectele infectate vor fi schimbate", a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii.

Soluţia dezinfectantă era folosită de personalul medical, inclusiv de cel din sălile de operaţie - chirurgi, asistente de sală, medici anestezişti, aceştia trebuind, conform indicaţiilor de folosire a săpunului, să îl aplice de două ori pe mâini, înainte să îşi pună mănuşile din latex.

Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate