kanald.ro
Actualitate
Alertă la Botoșani! Un tânăr s-a înecat în apele barajului Stânca-Costești. Bărbatul a fost scos la suprafață cu o undiță
Un tânăr de 22 de ani a murit înecat la Stânca-Costești, în timp ce se afla la scăldat.
O tragedie a avut loc în județul Botoșani, după ce un bărbat de 22 de ani și-a pierdut viața în apele unui baraj. Acesta se afla la scăldat împreună cu câțiva prieteni.
Citeste si: Ea este tânără care a plonjat cu mașina în lacul Ciric. Este pictoriță și are doar 27 de ani
Tânărul a intrat în apă și nu a mai ieșit
Din dorința de a scăpa de vremea caniculară care a cuprins județul în ultimele zile, botoșăneanul a ales să meargă, însoțit de prietenii săi, la un baraj din apropiere, unde voia să se răcorească. Acesta a intrat în apă, însă după câteva minute amicii săi nu l-au mai văzut. Inițial, prietenii bărbatului nu au avut nicio reacție, crezând că el s-a scufundat în mod voit, dar au început să intre în panică când au observat că tânărul nu mai iese.
Un localnic a încercat să tragă corpul bărbatului la suprafață cu o undiță
Până la venirea salvatorilor, un localnic care venise la pescuit a încercat să facă față curenților puternici și să tragă corpul tânărului la suprafață, cu ajutorul unei undițe. Deși pare imposibil la prima vedere, inițiativa acestuia a dat roade și a reușit să îl aducă pe bărbatul de 22 de ani la mal, odată cu sosirea ambulanței.
Echipajul medical a început imediat manevrele de resuscitare, însă nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul.Citeste si: Un tânăr a fost găsit mort în apa din Parcul Colentina din Capitală! Poliția face investigații
La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de pompieri, echipaje ale Serviciului de Ambulanță și SMURD, dar și polițiștii, care au început o anchetă cu privire la moartea tânărului: "A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
După rezultatul autopsiei, urmează să fie stabilite cauzele exacte în care s-a produs decesul, după cum au povestit autoritățile.