WowNews logo WOWnews
Stories
Alertă medicală: Primul caz de West Nile confirmat în România în vara lui 2025. Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă: „Nu neglijați înțepăturile de țânțari. Pot deveni letale” | EXCLUSIV

Exclusiv

Alertă medicală: Primul caz de West Nile confirmat în România în vara lui 2025. Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă: „Nu neglijați înțepăturile de țânțari. Pot deveni letale” | EXCLUSIV

Un prim caz de infecție cu virusul West Nile a fost confirmat în România în această vară, iar medicii trag deja semnale de alarmă privind pericolul tot mai prezent al țânțarilor infectați.

Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează că, în contextul climatic actual, numărul cazurilor ar putea crește semnificativ în următoarele săptămâni.

„Nu neglijați înțepăturile de țânțari. Pot deveni letale. Primul caz de infecție cu virusul West Nile din România din vara lui 2025 a fost deja confirmat. Medicii de la infecțioase se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri”, a declarat în exclusivitate dr. Tudor Ciuhodaru.

Citeste si: Incredibil ce comentariu a putut să le lase Manuela lui Andrei și Alexandrinei. Fanii au rămas fără cuvinte când au văzut- kanald.ro

5 semne de alarmă care impun prezentarea de urgență la spital

Virusul west nile mușcătură de țânțari

Virusul West Nile este periculos mai ales din cauza modului insidios în care acționează. În cazul unor persoane, simptomele pot lipsi cu desăvârșire, dar în altele pot duce la complicații grave, chiar la moarte. Medicul Ciuhodaru atrage atenția asupra celor mai importante semne care nu trebuie ignorate după o înțepătură de țânțar:

  • Febră ridicată însoțită de dureri de cap intense
  • Vărsături și stare generală alterată
  • Sensibilitate crescută la lumină
  • Apariția simptomelor la 2-8 zile după înțepătură
  • Necesitatea spitalizării și tratamentului intravenos

„Nu există un tratament specific pentru virusul West Nile. Spitalizarea este esențială pentru formele moderate sau severe”, a mai precizat medicul.

Citește și: A fost înregistrat primul caz al ”bolii oaselor rupte” în România, afecțiune transmisă de țânțari! Care sunt simptomele?

Cum ne protejăm: sfaturi de prevenție esențiale

Pentru că nu există un vaccin sau un tratament specific, prevenția este cea mai bună armă. Iată recomandările doctorului Tudor Ciuhodaru:

  • Evitați înțepăturile în special între apus și răsărit, perioada de maximă activitate a țânțarilor.
  • Folosiți repelente adecvate, cu atenție la substanțele pe bază de permethrin – acestea se aplică doar pe haine, nu pe piele.
  • Purtați haine lungi chiar și pe timpul verii. Țânțarii pot înțepa prin țesături subțiri.
  • Folosiți plase anti-țânțari și verificați-le integritatea.
  • Eliminați băltirile de apă din curți, grădini sau subsoluri – medii propice pentru înmulțirea țânțarilor.

Ce trebuie să știi despre virusul West Nile

Virusul west nile mușcătură de țânțari

Se transmite prin înțepătura de țânțar, nu prin atingere sau sărut.

Transfuziile de sânge pot reprezenta o sursă rară de infectare.

Oricine poate fi infectat, indiferent de vârstă, dar cei peste 50 de ani sau cu sistem imunitar slăbit au risc mai mare de complicații.

1 din 150 de persoane infectate dezvoltă forme grave, cu afectare neurologică.

Simptomele pot semăna cu o simplă răceală, dar în cazuri severe pot duce la meningo-encefalită, stări comatoase și chiar deces.

Citeste si: Ce mesaj i-a transmis Denisa, soțului său Iancu Sterp, de ziua sa? Cei doi au dezvăluit sexul bebelușului!- kfetele.ro

Citeste si: A vrut să evite camera, dar a fost prea târziu. Ce i-a șoptit Ahmed lui Daniel despre Veronica: "Consideră că nu pot să...". Iată ce a discutat cu ea separat și nu voia SĂ SE AFLE! Concurentul din Casa Iubirii o dă în vileag: "Vreau să arăt asta"- radioimpuls.ro

90% dintre persoanele infectate nu au simptome, dar pot transmite virusul prin sânge.

Citește și: Ce spun specialiștii despre invazia de fluturi din București și alte orașe? Cât de periculoase sunt, de fapt, insectele care i-au îngrozit pe români

„Pentru a fi eficiente, aceste cunoștințe trebuie cunoscute precum alfabetul sau tabla înmulțirii”, spune Ciuhodaru, care militează de ani buni pentru introducerea educației pentru sănătate în școli.

În acest sens, medicul amintește că a depus în Parlament Legea Ciuhodaru, care prevede predarea obligatorie a noțiunilor de prim ajutor și educație sanitară în toate școlile din România. „Sper să susțineți și acest demers”, încheie el.