kanald.ro
Vedete
Alex Ashraf a dat frâu liber sentimentelor și i-a transmis un mesaj emoționant Oanei Zăvoranu. Se întâmplă la scurt timp după ce s-a zvonit că sunt în prag de divorț: "Ce Dumnezeu a unit, omul nu poate desface vreodată"
Alex Ashraf nu a stat pe gânduri și i-a transmis Oanei Zăvoranu un mesaj de dragoste emoționant. Cei doi se iubesc mai mult ca niciodată, iar acest lucru e vizibil în urma postărilor pe care le fac pe rețelele de socializare.
Alex Ashraf și Oana Zăvoranu formează un cuplu frumos și sudat de foarte mulți ani, iar acest lucru este deja vizibil cu ochiul liber. Iubirea lor înflorește pe zi ce trece și nu se feresc să-și mărturisească sentimentele și în public. Dovada o reprezintă chiar ultimul mesaj pe care acesta i l-a transmis soției sale, în văzul tuturor!
Alex Ashraf, îndrăgostit până peste cap de Oana Zăvoranu
Alex Ashfraf și Oana Zăvoranu formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri de la noi din țară. Cei doi se iubesc de ani buni, iar trecerea timpului le-a făcut relația să meargă din ce în ce mai bine, în ciuda perioadelor complicate prin care au trecut.
Soțul Oanei Zăvoranu este un bărbat romantic, acest lucru fiind vizibil cu ochiul liber, având în vedere postările pe care și le fac unul celuilalt, pe rețelele de socializare.
Pe contul său oficial de Instagram, Alex Ashraf a ținut să-i transmită soției lui un mesaj de-a dreptul emoționant.
„Știi că mereu sunt în spatele tău, să te protejez la bine și la greu. Ce Dumnezeu a unit, omul nu poate desface vreodată. Te iubesc până la cer și înapoi”, a spus Alex Ashraf, pe rețelele de socializare.
Cum a reacționat Oana Zăvoranu când a văzut mesajul soțului ei
După ce Alex Ashraf a ținut să-și exprime public dragostea ce i-o poartă, nici Oana Zăvoranu nu s-a lăsat mai prejos.
Frumoasa actriță a postat o imagine cu ea și soțul ei și a specificat că nimeni nu îi va putea despărți. Mai mult decât atât, Oana a precizat că iubirea învinge tot.
„Numai cu Dumnezeu. Nimic fără el. Și eu te iubesc. Iubirea adevărată învinge totul”, a fost răspunsul Oanei Zăvoranu.