kanald.ro
Vedete
Alexandru Arșinel l-a sunat pe Romică Țociu chiar înainte să moară, deși erau certați de ani de zile. Nu s-a așteptat o secundă ca regretatul actor să facă gestul ăsta: „Nu mi-a spus nici iartă-mă, nici scuză-mă”. Ce a urmat l-a lăsat pur și simplu mască
Alexandru Arșinel l-a telefonat pe Romică Țociu cu două luni înainte să moară! Actorul nu se aștepta la așa ceva din partea maestrului.
Alexandru Arșinel sa stins din viața la data de 29 septembrie 2022, însă și-a dorit ca, înainte să plece la cele sfinte, să-și încheie toate socotelile cu oamenii dragi din viața lui, în legătură cu care a considerat că le-a greșit de-a lungul timpului. Despre un astfel de episod a vorbit abia acum Romică Țociu, care a fost contactat telefonic de marele actor chiar cu două luni înainte să moară.
În urmă cu mai mulți ani, pe vremea în care ocupa funcția de director în cadrul Teatrului de Revistă Constantin Tănase, Alexandru Arșinel a decis la un moment dat să îi cedeze pe Cornel Palade și Romică Țociu, atunci când relația celor doi actori cu maestrul s-a răcit complet. Lucrurile s-au schimbat total în momentul în care Alexandru Arșinel, din dorința de a nu pleca din acest lume cu regret și remușcări, a decis să-l telefoneze și să-i spună tot ceea ce a avut pe sufletul lui Romică Țociu.
Alexandru Arșinel l-a telefonat pe Romică Țociu cu două luni înainte să moară
Romică Țociu a dezvăluit că Alexandru Arșinel l-a sunat cu puțină vreme înainte să mărească, mărturisindu-i că atât el, cât și Cornel Palade, în ciuda deciziei sale de a-i concedia, au un loc de cinste la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Maestrul a ținut să-și ceară scuze pentru decizia pe care a luat-o cu ani în urmă, în cazul în care hotărârea sa de la acel moment a fost catalogată greșită.
„Poate că așa erau vremurile. Poate că… și noi nu corespundeam la vremea aceea. Am să vă spun ceva în premieră. Înainte cu două luni de dispariția maestrului Arșinel, el ma sunat. Mi-a spus: «Romică, eu nu mă simt foarte bine și vreau să vorbesc cu tine. Palade e moldovean de-al meu și ma supărat că a zis ceva. Dar să știi că voi doi locuiți la Tănase, voi sunteți pentru teatrul Tănase. Dacă cumva, am greșit sau am luat o decizie proastă – nu mi-a spus nici iartă-mă, nici scuză-mă – mă gândesc că îmi pare rău că am luat-o». Ma sunat, îți dau cuvântul meu că ma sunat. Nu am spus-o nimănui. I-am spus așa: «Maestre, eu vă iubesc»!
Până la urmă, să o zic așa, pasul acela pe care l-am făcut după ce nu am mai fost la Tănase cred că a fost definit pentru mine și pentru Cornel. Noi a trebuit să ne luptăm cu viața. Poate dacă eram la Tănase poate nu ne-am fi dezvoltat de bine precum am făcut-o. Crede-mă… actorii alături de care am trăit, Stela, Arșinel, Nae Lăzărescu, Nicu Constantin… Vasile Muraru, în postura de director, ne-a invitat la Tănase. Și îi mulțumesc din suflet. Avem spectacol la Tănase, chiar acum, pe 24 februarie. Dar avem de patru luni spectacol acolo, Bună seara, Eva!”, a spus Romică Țociu, conform Fanatik .
Romică Țociu, despre relația cu Cornel Palade
Publicul îi cunoaște pe Romică Țociu și Cornle Palade ca perechea perfectă, doi prieteni și actori care au făcut istorie cu prestațiile lor pline de umor. De-a lungul timpului, au mai multe zvonuri care există conform relației dintre cei doi nu ar fi atât de armonioasă pe cât ar părea, însă de această dată Romică Țociu a decis să pună aceste zvonurilor fără temei, asigurând pe toată lumea că a avut. . . . , are și o să aibă o relație mai mult decât minunată cu bunul său prieten de viață, Cornel Palade.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Nu este adevărat (n. ed. că au avut certuri). Niciodată noi nu ne-am certat. Nu sa întâmplat absolut nimic. În perioada pandemiei, atunci a apărut Te cunosc de undeva în viața mea. El a stat linistit. Vreau să îi liniștesc pe cei care ne iubesc. Relația mea cu Cornel este în felul următor: până când moartea nu va despărți. Relația noastră nu se va sfârși niciodată. După 35 de ani de carieră, împreună cu Cornel, sunt cel mai fericit om.”, a mai spus Romică Țociu, conform aceleiași surse.