kanald.ro
Alexandru Mezei
Alexandru Mezei
Evenimente
Alexandru Mezei a fost internat la Institul Fundeni în ultimele opt luni.
Este o zi tristă în cadrul Autorității Navale Române! Din nefericire, Directorul General al instituției, Alexandru Mezei, s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani. Decesul său a venit cu doar o zi înainte de Ziua Marinei, care se celebrează în fiecare zi pe data de 15 august.
Anunțul trist despre trecerea în neființă a lui Alexandru Mezei a fost făcut chiar de către Autoritatea Navală Română.
Se pare că ultimele opt luni din viața sa au fost extrem de dificile și și le-a petrecut pe patul de spital. Din nefericire, Alexandru Mezei, directorul Instituției, a fost internat la Institul Fundeni din Capitală, pe secția de Nefrologie Clinică.
El a devenit director general al Autorității Navale române pe 19 iulie 2017 și a ocupat această funcție de patru ori. Mai precis, în intervalul 19 iulie 2017 – 25 august 2017, 25 august 2017 – 8 februarie 2018, 29 mai 2018 – 24 decembrie 2019 și 4 decembrie 2024 – august 2025.
Alexandru Mezei
„Autoritatea Navală Română anunță cu profund regret trecerea în neființă a domnului Alexandru Mezei, Directorul General al instituției.
Plecat dintre noi astăzi, în ajun de Sfânta Maria, lasă în urmă nu doar o instituție mai puternică, ci și o familie profesională unită prin respectul și dragostea pe care le-a cultivat cu generozitate.
Marea a fost pentru el nu doar locul de muncă, ci marea sa pasiune, iar profesia de navigator – o chemare nobilă, pe care a slujit-o cu devotament și onoare toată viața.
Îi vom păstra mereu vie amintirea și vom continua să ne inspirăm din exemplul său. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să îi așeze sufletul în lumină.”, a fost mesajul transmis de Autoritatea Navală Română.
Alexandru Mezei