
Şi, evident, fiind deja gravidă în aproape şase luni, Valentina Pelinel a pus câteva kilograme pe ea, formele de model cu care l-a fermecat pe Cristi Borcea fiind, momentan, istorie.
Mai exact, fostul fotomodel a pus deja aproape zece kilograme, mult mai mult decât în perioada în care era însărcinată cu Milan.
E adevărat, acum are gemeni, dar, spun surse apropiate de soţia lui Cristi Borcea, de această dată a avut mult mai multe pofte. ”Nu este deloc îngrijorată şi nici nu are de ce să fie, toate controalele făcute au arătat că este perfect sănătoasă, din fericire. Oricum, deja a început să fie mai atentă la ce mănâncă, la cantităţi. Este foarte atentă să nu îi fie foame, dar nici nu mănâncă ca pentru trei si se hrăneşte doar cu mâncărurile cele mai sănătoase cu putinţă”, ne-a spus sursa citată.În altă ordine de idei, ne-a mai dezvăluit apropiata Valentinei Pelinel, dieta ei de acum se bazează pe salate slabe, fără mâncăruri grase şi evită pe cât de mult poate carnea, ea simţind nevoia mai mult de lucruri proaspete, aproape deloc gătite. Iar efectele dietei s-au făcut resimţite imediat, ea reuşind ca, în ultimele câteva săptămâni, să nu se mai îngraşe deloc, lucru care, de altfel, a făcut-o să se simtă şi mai bine.
Valetina Pelinel e însărcinată cu gemeni
Valentina Pelinel este un fost model care s-a bucurat de mare succes atât în România, cât şi în străinătate. Vedeta a fost căsătorită cu fostul politician Cristian Boureanu. În data de 12 septembrie, ea s-a cununat civil cu fostul acţionar şi preşedinte al clubului Dinamo Bucureşti, Cristi Borcea. Cuplul are împreună un copil, Milan, în vârstă de 2 ani, iar acum este însărcinată cu gemeni, ea urmând să nască, anul viitor, două fetiţe.
Cristi Borcea a fost eliberat recent din închisoare. Acesta are trei copii cu Mihaela Borcea, doi cu Alina Vidican, un copil cu Simona Voiculescu şi unul cu Valentina Pelinel. În total, Cristi Borcea va avea 9 copii. Recent, Cristi Borcea a fost pus sub un nou control judiciar pe cauţiune. Este suspectat de spălare de bani, într-un dosar cu prejudiciu de 40 de milioane de lei.