
kanald.ro
Vedete
Andreea Tonciu a îngrijorat pe toată lumea, după ce a avut nevoie de îngrijiri medicale! Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce fiica ei a ajuns pe mâinile medicilor!
Andreea Tonciu și-a îngrijorat atât familia, cât și urmăritorii de pe Instagram după ce a postat o fotografie cu ea având o perfuzie în mână. Fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil! Celebrities” a avut nevoie de îngrijirile medicilor, la scurt timp după ce micuța ei, Rebeca, a ajuns pe mâinile doctorilor. Ambulanța a ajuns din nou acasă la vedetă, aceasta având nevoie de ajutor din partea experților. Momentan, Andreea nu a oferit mai multe detalii despre starea ei de sănătate.
Fosta asistentă TV a tras un semnal de alarmă pe internet, după ce a trecut prin momente teribile. Andreea s-a arătat puternic indignată de serviciile medicale din România, căci a așteptat mult timp, conform spuselor ei, până la venirea ambulanței. "De trei ore am sunat la salvare. Imposibil așa ceva. Nici acum nu a venit. Sper să vină, să fie la noi, că de trei ore și jumătate aștept.", le-a transmis bruneta urmăritorilor ei, pe contul de Instagram.
Nu este prima dată când micuța Rebeca ajunge pe mâinile medicilor. Chiar luna trecută, fetița Andreei Tonciu a ajuns la spital cu o răceală puternică, însă din fericire nu a fost ceva grav.