kanald.ro
Vedete
Ana-Maria Barnoschi a povestit cu ochii în lacrimi cum arătau sărbătorile când era mică, în sânul familiei: „Astăzi nu mai e la fel” | EXCLUSIV
Ana-Maria Barnoschi a vorbit despre Crăciunul în familie.
Ana Barnoschi este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare tv. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de râsul și personalitatea ei. În momentul de față, vedeta este mai fericită ca oricând, pregătindu-se de sărbători, dar și pentru nunta cu logodnicul ei, de la anul.
Cum arătau sărbătorile în copilăria Ana-Mariei Barnoschi?
Ana Barnoschi a fost invitată în emisiunea „Bărbați vs Femei”, unde a vorbit despre diverse subiecte din viața ei. Unul dintre ele a fost Crăciunul în familie, dar pe timpul când era doar un copil. Vedeta își amintește cât de frumoasă era acea perioadă, iar acum magia s-a risipit.
„În perioada copilăriei, sărbătorile aveau alt vibe, față de cum simțim sărbătorile în prezent. Era cumva spiritul Crăciunului, ne bucuram mult mai mult de a petrece timp unii de ceilalți. Acum mi se pare că totul este într-o grabă, într-o goană după orice și nu ne mai bucurăm atât de mult de momente în sine. Cu siguranță vedeam altfel perioada respectivă, că eram copil, dar vorbesc de cum îmi vedeam și părinții. De fiecare dată de sărbători, ne strângeam la mamaia. Mama mai are doi frați, fiecare cu copiii lui, am o grămadă de verișori și ne strângeam cu toții, eram undeva la 20 de persoane. Stăteam cu toți la masă, vorbeam și povesteam. Era altfel, acum nu ne mai strângem.”, ne-a mărturisit Ana-Maria Barnoschi.
Ana-Maria Barnoschi, totul despre nunta cu iubitul ei
Ana și iubitul ei sunt foarte fericiți, trăind o poveste de dragoste de invidiat. Cei doi se pregătesc pentru nuntă, preconizând că va avea loc la anul. Vedeta a mai povestit și ce a simțit în momentul în care a spus marele DA.
„Nu ne-am hotărât deocamdată cum, unde, nu am stabilit nicio dată. Mă gândesc așa că pentru la anul poate reușim să facem pasul acesta. Programatul cu mult timp înainte pe mine mă omoară, că nu pot să îmi fac programul cu mult timp înainte și e ceva rău. (…) Am fost cerută în Grecia, în Santorini. Nu mă așteptam deloc, mai ales că ne și ciondănisem înainte să plecăm în vacanță. Momentul a fost emoționant. Nu mi-am dorit să fie prea multă lume în jurul nostru când se întâmplă acest moment. Mi se pare că este un moment destul de intim și cumva este bucuria noastră. Atâta timp cât ne-am simți priviți, poate nu ne-am da voie să simțim la fel cum am făcut-o noi fiind singuri”, a mai precizat Ana-Maria Barnoschi, la WOWnews.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!