
kanald.ro
Exclusiv
Anca Dimancea a oferit cele mai importante sfaturi Feng Shui și a spus ce trucuri trebuie să folosim pentru dormitor dacă vrem să ne găsim dragostea, în cea mai recentă ediție WOWzodiac!
Anca Dimancea a fost invitata Anei Ticea la WOWzodiac, unde a vorbit în exclusivitate despre greșelile pe care le facem când ne amenajăm dormitorul, dar a spus și la ce trucuri putem apela pentru a avea o cameră armonioasă care să atragă iubirea.
Specialistul în zodiac chinezesc a explicat de ce sunt importante culorile, de ce nu trebuie ca lumina soarelui să bată foarte puternic pe pat, dar și care sunt cele mai puternice trucuri pentru amenajare, începând de la mobilier și culori.
Ana - Maria Ticea și Anca Dimancea
Expertul în zodiac chinezesc a discutat, în exclusivitate la WOWnews, despre importanța mobilierului din dormitor, atunci când vine vorba de atragerea iubirii.
Citește și: Horoscop chinezesc luna noiembrie 2024. Anul Dragonului de Lemn se apropie de final
"Pentru cei care aveți dormitorul funcțional și nu dormiți în sufragerie pentru că nu se recomandă așa, aveți toate șansele să găsiți relația. Problema este ce facem cu dormitorul nostru!
În primul și în primul rând, nu folosiți două saltele diferite și folosiți o singură saltea pe patul dumneavoastră. Patul trebuie să fie destul de generos.
În al doilea rând, vă trebuie două noptiere, așa este recomandat în Feng Shui, credeți-mă că funcționează, în toată experiența de vreo 20 de ani, m-am lămurit că așa este. Două noptiere la fel, de aceeași dimensiune și practic să fie în set cu patul. Ar fi ideale, două noptiere, două măsuțe separate de pat, deși dacă nu se poate, o continuitate a patului ca niște aripioare, am văzut în mobilierul modern.
De-o parte și de alta a patului trebuie să existe simetrie. Deci două noptiere la fel, de aceeași dimensiune și aceeași culoare. Pe cele două noptiere, important este să fie două veioze care să nu bată pe pat, ci alături", a explicat Anca Dimancea, în exclusivitate la WOWnews.
Anca Dimancea
Totodată, Anca Dimancea spune că patul pe care îl alegem pentru dormitor trebuie să aibă tăblie, să nu fie amplasat chiar în dreptul geamului și nici pe peretele cu toaleta.
"Este foarte important să aveți tăblie la pat pentru că aceea este statornicia într-o relație, stabilitatea voastră și suportul vostru în primul rând. Tăblia patului trebuie să fie una mai înaltă ca pernele care poate stau ridicate.
Patul nu se amplasează niciodată în mijlocul camerei ca și când ar pluti și nu există nimic la cap să-l susțină. (...) Contează foarte mult să avem un echilibru, să fie ordine, să fie curățenie și să fie aerisit și să nu vină lumină foarte multă pe pat, pentru că energizează camera și o transformă în camera Yang. Întotdeauna dormitorul trebuie să fie în energia Yin", a mai precizat Anca Dimancea.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!