kanald.ro
Vedete
Anca Țurcașiu a înflorit după divorț! Ce le transmite femeilor care trec prin trădare și suferință: "Să trăiești la maxim" | EXCLUSIV
Anca Țurcașiu le oferă sfaturi femeilor care au trecut prin clipe dificile.
Anca Țurcașiu poate fi numită una dintre personalitățile României. Aceasta s-a remarcat înl umea teatrului, a muzicii și mai nou, a modei. Publicul o îndrăgește nespus în primul rând pentru talentul ei desăvârșit, iar mai apoi pentru caracterul său frumos.
Anca Țurcașiu și-a lansat prima colecție de haine
Anca Țurcașiu, cunoscută drept o actriță desăvârșită, a reușit să își surpindă fanii prin ultimele activități pe care le întreprinde. Mai exact, aceasta a intrat în lumea modei, unde și-a lansat o colecție întreagă de haine. Iată ce ne-a declarat vedeta despre noua ei pasiune.
“Povestea este una de întâlnire, de noroc. Această echipă ar fi vrut să colaboreze cu cineva care să le pună brandul în valoare. Ei deja lucrau și eu am venit cu ideea să creem împreună ceva, o capsulă. Am făcut niște ținute pe care le avem pe site și care se fac la comandă, pe măsura fiecăruia. Mi-am dorit dintotdeuna să găsesc niște haine anume pe piață, pe care să le port. A fost foarte dificil să găsesc acest stil de haine și așa m-am apucat împreună cu o echipă foarte talentată să le facem, accesoriile de gât, mitenele, corsetele, toate.”, a spus Anca Țurcașiu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Citeste si: Anca Țurcașiu, în cârje la o emisiune TV! Ce s-a întâmplat cu actrița: „Mi-am rupt…”
Anca Țurcașiu, sfat pentru femeile care au suferit din dragoste
Deși este mereu cu capul sus și zâmbetul pe buze, Anca Țurcașiu a fost greu încercată de viață. În urmă cu ceva timp, a divorțat de soțul eu, după ce acesta o înșelase. Cu toate acestea, și-a păstrat postura perfectă, iar cariera ei se dezvoltă din ce în ce mai mult. În acest context, a oferit sftauri, prin intermediul WOWbiz.ro, tuturor femeilor care au fost victimele suferințelor de acest gen.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„E vorba de disciplină. Să se gândească până la urmă că singurul moment pe care îl trăiesc e ziua de azi și să nu se mai ancoreze în trecut, să le dea suferințe sau probleme. Dar, dacă te gândești că doar azi e realitatea care e în jurul tău și nu contează nimic, nici ce a fost, că nu mai poți să schimbi lucrurile, iar ce va fi, habar nu ai ce ți se întâmplă. Să te focusezi pe ziua de azi, să trăiești la maxim și bineînțeles, să te iubești pe tine.”, a declarat Anca Țurcașiu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.