Anca Țurcașiu, amor cu Gheorghe Gheorghiu sub ochii lui Romică Țociu și Tavi Colen! Picanteriile unei relații aprinse, dezvăluite într-o carte biografică

Anca Țurcașiu a avut o relație extrem de interesnată cu interpretul Gheorghe Gheorghiu, înainte să se căsătorească cu medicul Cristian Georgescu.

Distribuie pe:

Autor: Radu Constantin


In articol:

Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu au avut o relație extrem de intensă pe care au încercat s-o păstreze secretă dar despre care știa toată lumea. Cei doi nu au recunoscut niciodată relația și nici nu au vorbit despre ea, însă cel care i-a dat ”oficial” de gol a fost impresarul Marius Gavrilă, în cartea lui autobiografică intitulată ”Cheia succesului meu”

Acesta a adus în prim plan și adevărate picanterii din momentul în care Gheorghiu s-a cuplat cu Țurcașiu și a adus-o în casa lui din cartoerul Cotroceni. Problema e că în imobilul respectiv era aglomerație cam mare, așa că Gigi și Anca erau nevoiți să-și trăiască momentele de intimitate în mijlocul celorlalți artiști care locuiau în casa respectivă. (Vezi ce spunea nașul Ancăi Țurcașiu despre petrecerile cu swingeri la care ar fi participat și interpreta).

Anca Țurcașiu, amor cu Gheorghe Gheorghiu sub ochii lui Romică Țociu! Dezvăluirile lui Gavrilă

Și tocmai pentru a nu mai fi deranjați de Țociu, Alin Oprea sau Doru Octavian Dumitru, mai ales că pasiunea era mare, Gheorghe Gheorghiu a ajuns să se mute din propria casă pentru a se muta în apartamentul Ancăi.

De cum am ajuns în inima cartierului protipendadei bucureștene, Cotroceni, familia lui Gheorghe Gheorghiu, gazda mea, m-a adoptat. Ca să înțelegeți, acasă la el locuiau laolaltă Romică Țociu, Doru Octavian Dumitru, Alin Oprea și Tavi Colen. Dormeam care pe unde puteam, iar pe Gheorghe Gheorghiu îl mai lovise și dragostea, era in love-uri cu Anca Țurcașiu.

Citeste si: Iohannis a lovit în inima PSD-ului. Acțiune-fulger în toiul serii! - evz.ro

Citeste si: Cine este amantul Ralucăi Pastramă. Cei doi ar fi petrecut de curând o vacanță la munte - bzi.ro

O țineam într-un chef perpetuu, mâncare la discreție făcută de doamna Anișoara, regretata doamnă Gheorghiu. La un moment dat, din cauza atâtor oameni pe metru pătrat, eu cu Gheorghe Gheorghiu ne-am mutat în apartamentul Ancăi, aflat la doi pași”, a povestit impresarul Marius Gavrilă în cartea lui autobiografică.

Anca Țurcașiu, amor cu Gheorghe Gheorghiu sub ochii lui Romică Țociu! Artista dirțează de soțul ei

Sunt însă mulți ani de atunci, protagoniștii poveștii erau tineri și încercau să-și facă loc în lumea artistică a vremii. Ulterior, Anca Țurcașiu s-a despărțit de Gheorghe Gheorghiu și l-a cunoscut pe medicul Cristian Georgescu, cel care i-a devenit soț. După mai mult de două decenii de cîsnicie, Anca Țurcașiu a anunțat în urmă cu câteva ore că divorțează de acesta.

"Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l am ales să mi fie sprijin! Suflet pereche! In brațele căruia am crezut că voi imbatrani! Dar viața îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubită de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie!

Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului! Nu așteptați nimic de la mine! Nu voi răspunde nimănui! Viața mea personală nu va fi expusă niciodată!

Citeste si: Care este motivul divorțului dintre Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu? Ce spunea Cristian Țânțăreanu, nașul celor doi, despre ocupațiile lor

Citeste si: Cu ce se ocupă fostul soț al Ancăi Țurcașiu! Detaliul pe care nu îl știai despre finul lui Cristian Țânțăreanu

Citeste si: Cristian Țânțăreanu, primele declarații despre divorțul dintre Anca Țurcașiu și Cristian Georgescu! Ce a declarat nașul de cununie: “Foarte bine ca a divorțat…..”

Rămân demnă, optimistă și sigură că voi redeveni fericită și iubită ! Sunt aici pe Pământ că să ofer iubire, bucurie și voi face asta până la sfârșit! Mulțumesc anticipat presei pentru liniște! Vă mulțumesc celor care mi ați fost alături in această perioadă grea din viața mea! Vă mulțumesc mult! Fără voi n aș fi putut!", a explicat Anca Țurcașiu pe contul ei de socializare.

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Iată prima reacție a amantului Ralucăi Pastramă!

America surprinde toată Planeta! Nimeni nu ar fi crezut asta. Au pierdut războiul

FOTO/ Super jenant! Au apărut poze cu Raluca Pastramă complet goală! Ea i-a trimis fotografiile unui bărbat! Reacția șocantă a lui Pepe

Prima reacție a soțului Ancăi Țurcașiu, după ce actrița a anunțat divorțul! Ce a declarat medicul Cristian Georgescu

Anca Țurcașiu, mesaj pentru Andrei Duban după ce a văzut-o pe Grațiela la Survivor România

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies