 
                            kanald.ro
 
        Andra Volos și Lele
Vedete
Andra Volos și Lele vor deveni părinți pentru a doua oară.
Fericire mare în familia Andrei Volos și a lui Lele! Șatena este însărcinată pentru a doua oară, iar ambii părinți sunt în culmea fericirii.
Cei doi au dat vestea pe rețelele de socializare, prin intermediul unui videoclip unde se poate observa cum manelistul o mângâie pe burtică pe soția lui, fiind extrem de fericit că urmează să devină tată din nou.
„Să vină Lele Jr.”, a scris Lele, în dreptul videoclipului cu Andra Volos.
Andra Volos și Lele 
 
Din nefericire, Andra Volos a trecut printr-o experiență dureroasă înainte să o aducă pe lume pe fiica ei, Kim.
„Nu știu dacă se numește avort, dar înainte de Kim eu am mai fost însărcinată o dată, tot cu Robert. De Crăciun, de la faptul că am făcut prea mult efort, am făcut bradul, am decorat toata casa, uite că pe 8 ianuarie, când m-am dus să văd cum evolua, am văzut că nu mai eram însărcinată. Cred că a fost un avort, un avort spontan”, a declarat Andra Volos pe rețelele de socializare, la un moment dat.