
In articol:
- Andreea Marin, sfaturi pentru o viață fericită
- Andreea Marin dezvăluie secretele în dragoste
- Cum a depășit Andreea Marin cel mai greu moment din viața ei
Andreea Marin este foarte iubită și apreciată de public, mai ales pentru diplomația, discreția și eleganța sa.
Deși se află mereu în lumina reflectoarelor, prezentatoarea preferă să își țină privată viața personală, fără să lase lumea să o cunoască prea mult.Andreea Marin, sfaturi pentru o viață fericită
Andreea Marin are o experiență de viață vastă și cu siguranță este în măsură să ofere sfaturi tinerelor la început de drum. Fie că vorbim despre carieră sau dragoste, Zâna Surprizelor are cunoștințe în domeniu și cunoaște secretul fericirii și împlinirii. Vedeta are 5 ani de relație cu Adrian Brâncoveanu și a împărtășit, prin intermediul WOWbiz.ro, algoritmul prin care cuplul ei nu a dat greș de atâta timp încoace.
"Eu cred că echilibrul e cheia și moderația în viață. Acesta este sfatul meu. Căutați echilibrul și moderația, nu fericirea sub formă de explozie, de exuberanță. Sunt frumoase și acele momente, dar nu poți trăi doar la cote înalte. Echilibrul îți aduce și liniștea și pacea de a te bucura de ceea ce trăiești.", a declarat Andreea Marin, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Andreea Marin dezvăluie secretele în dragoste
Andreea Marin este una dintre vedetele care s-a bucurat mereu de o imagine impecabilă, demnă, exact așa cum trebuie să fie o femeie. Jurnaliștii WOWbiz.ro au întrebat-o pe divă care este, din punctul său de vedere, secretul unei relații fericite.
"Moderația! Chiar și în dragoste avem nevoie de moderație și de bunătate. Pur și simplu, să îi dorești binele celui de lângă tine, să îl sprijin și să primești, firește, în reciprocitate sprijinul lui, pentru că altfel nu există o relație, ci doar o păcăleală.
Cred foarte mult în ideea de cuplu când cei doi oameni sunt unul pentru celălalt, vin cu idei, își doresc binele și de aici se conturează și sentimentul de iubire. Iubirea nu este egoistă", a mărturisit Andreea Marin, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Cum a depășit Andreea Marin cel mai greu moment din viața ei
Andreea Marin este o fire puternică și ambițioasă. Deși nu a părut niciodată, viața a pus-o de câteva ori la încercare și a reușit întotdeauna să depășească toate momentele prin care a trecut. Vedeta a depășit depresia, acesta fiind una dintre etapele cele mai dure pe care le-a trăit. Totul a fost scris în cartea sa, volum pentru care a fost premiată la Gala Excelenței.
"Povestesc despre depresie și în carte și, până la urmă, e o realitate. Am trăit-o dur! Am ajuns pe mâinile specialiștilor și bine am făcut că am mers la psiholog, și mai apoi la psihiatru, pentru că aveam nevoie mare de sprijinul specialiștilor.
Mă vedeți că sunt un om pozitiv, că sunt cu zâmbetul pe buze, puternic în a depăși momente grele din viață și, totuși, la un moment dat, e posibil ca greutățile să te doboare. Nu e o rușine să mergi la un specialist! Depresia nu e o vină, e o boală! Deci n-ai de ce să te ferești de a spune: Sunt bolnav. Se vindecă" , a mai spus Andreea Marin, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!