kanald.ro
Actualitate
Andrei, un tânăr de 20 de ani, și-a pus capăt zilelor. A fost găsit spânzurat pe prispa casei
Andrei, un băiat de 20 de ani, a fost găsit spânzurat pe prispa casei! Tânărul nu a lăsat niciun bilet de adio!
Avea 20 de ani și o viață înainte! Andrei, un băiat din localitatea Băița de Sub Codru, judeţul Maramureş și-a pus capăt zilelor într-un mod șocant. Tânărul a fost găsit mort în curtea casei, spânzurat pe prispă. Autoritățile au fost sesizate prin apel la 112, ieri, în jurul orei 01.51. Agenţii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au fost anunțați cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit mort în curtea locuinței.
Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului, iar echipajele medicale au intervenit pentru a face tot posibilul să-l readucă la viață pe Andrei. Din nefericire, băiatul a fost declarant decedat, în ciuda manevrelor de resuscitare. Trupul neînsufleţit al băiatului a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare, iar poliţiştii au demarat o anchetă, pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs nenorocirea.
Ce spun autoritățile
” La data de 4 iunie a.c., la ora 01.51, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un tânăr a fost găsit decedat în curtea locuinței.
În urma efectuării cercetării la fața locului nu au fost descoperite urme exterioare de violență, cu excepția unei urme la nivelul gâtului, creată de o sfoară din material plastic. Cadavrul tânărului a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea condițiilor concrete și a cauzelor în care s-a produs decesul”, au transmis reprezentanții IPJ Maramureș, conform Observator.