
kanald.ro
Exclusiv
Antoni ne-a spus care e fata care l-ar face să intre din nou în Casa Iubirii.
Antoni nu mai formează un cuplu cu Rebecca. Astfel, pe acesta l-ar bate gândul să se înscrie și în sezonul actual de Casa Iubirii. Însă, fata pentru care ar face acest pas este surprinzătoare.
Antoni a observat fetele din sezonul acesta, însă doar una l-a captivat în mod special. Tânărul nu s-a ferit să ne spună despre cine este vorba.
„Este o fată interesantă pentru mine acolo. Sunt două fete, acum ar fi trei, dar este una de care îmi place. Am văzut-o pe fata nouă, Patricia, e foarte frumoasă. O cunosc dinainte, îi știu melodiile, mi se pare o artistă foarte bună. Mai e Laura, îmi place cum arată, e pe stilul meu fizic, am văzut-o și în anumite ipostaze, e finuță.
Antoni și Rebecca au pus punct relației lor. Acesta a povestit în emisiunea Biancăi Comănici care au fost lucrurile care au dus la ruptură și dacă mai există șanse de împăcare.
„Suntem foarte asemănători și nu există compatibilitate. Lucrurile cred că n-au funcționat din aceeași cauză din care n-au funcționat și în emisiune.
În emisiune poate aveam niște rețineri în exprimare pentru că eram filmați. Având grijă cu ceea ce spunem și ceea ce vorbim, nu ne exteriorizăm așa cum suntem noi de fapt. (…) Poate în emisiune de asta a durat mai mult jocul ăsta dintre mine și ea. Am văzut niște chestii și nu vreau foarte mult să mă contrazic, fiindcă vreau să evit orice contrazicere cu ceea ce ar spune Rebecca. Ar fi spus ceva de genul că ea n-ar fi avut nicio vină în situația asta.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!