
kanald.ro
Vedete
Antonia a povestit cum și-ar dori să fie nunta sa cu Alex Velea.
Antonia și Alex Velea au o relație din anul 2012, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă românească. Cei doi au împreună și doi băieți, însă nici până în prezent nu au ajuns în fața altarului. Totuși, recent, artista a dat vestea despre nuntă.
După 12 ani de relație, timp în care au tot amânat evenimentul, Antonia a povestit cum și-ar dori să arate nunta sa cu Alex Velea. Vedeta visează ca totul să se întâmple pe plajă, însă a mărturisit că deocamdată nu au reușit să înceapă pregătirile.
„Mi-ar plăcea să organizăm o nuntă pe plajă, alături de oamenii importanți din viețile noastre, o zi în care să ne celebrăm iubirea. Dar încă nu avem totul setat pentru nuntă. Programele noastre extrem de încărcate nu ne-au dat suficient de mult timp să ne putem organiza”,
Deși până acum nu au dispus de timpul necesar pentru a organiza o nuntă așa cum își doresc, Alex Velea și Antonia au făcut un pas important în pregătirea nunții, și anume, și-au ales părinții spirituali.
În urmă cu ceva timp, cântărețul dezvăluia cine sunt persoanele care le vor fi nași lui și Antoniei.„A fost perioada asta cu pandemia. Acum toamna asta ne doream iarăși să ne concentrăm pe treaba asta, nu am apucat să ne găsim o locație mișto. Nu știm nici pe cine o să invităm, știm doar cine or să fie nașii. Lucian de la Global și Bianca. Suntem prieteni de-o viață, ei sunt și căsătoriți.