
kanald.ro
Vedete
Grigore Niță, fostul antrenor de handbal, neagă acuzațiile de viol aduse de Mariana Cetiner.
Antrenorul Grigore Niță a solicitat redacției WOWBIZ.ro dreptul la replic cu privire la acuzațiile aduse de Mariana Centiner. Fosta handbalistă susține că a fost violată de către antrenor, abuzuri care ar fi început de la o vârstă fragedă. Fostul antrenor susține că „articolul cuprinde fragmente trunchiate, netransmise în succesiunea expusă de autoare, în interviul video inițial realizat. Acest aspect prezintă o importanţă deosebită, întrucât numai și din simpla urmărire a firului povestirii autoarei se poate constata contradictorialitatea, netemeinicia și neveridicitatea susținerilor sale”.
„Nu cunosc traumele la care a fost supusă dna Cetiner de-a lungul vieții sale, însă subsemnatul, Niță Grigore, nu am nici cea mai mică legătură cu faptele ce au determinat, eventual, producerea acestora”, a declarat fostul antrenor.
„Astfel, iniţial, arată că a fost abuzată – bătută și violată – la casa de copii, urmare a acestor fapte și în aceste împrejurări, a născut un copil, care a murit.
Grigore Niță a declarat că Mariana Cetiner nu a jucat niciodată handbal la clubul CSȘ2, unde acesta a antrenat: „Țin să o contrazic pe dna Cetiner și să vă învederez, aspect ce poate fi lesne probat, că aceasta nu a jucat niciodată handbal la clubul CSȘ2, unde eu am antrenat și, de asemenea, că aceasta nu a făcut parte niciodată din niciun lot național, astfel cum în mod neadevărat susține (asociindu-se cu Diana Dobre).
Nu există niciun fel de corespondent cu realitatea al afirmaţiilor dnei Cetiner, în sensul că, la 12-13 ani (adică atunci când susține că ar fi fost violată de antrenor, că ar fi rămas însărcinată și că ar fi făcut, din această cauză, avort), subsemnatul să îi fi fost antrenor”.
Antrenorul Grigore Niță a relatat momentul în care a cunoscut-o pe Mariana Cetiner.
„Ceea ce pot confirma ca fiind real – cred că de aici i-a și rămas întipărit în memorie numele meu – este faptul că, într-adevăr, am cunoscut-o pe dna Cetiner, însă în cu totul alte împrejurări decât cele nereal redate de aceasta.
Din nefericire pentru sportiva Mariana Marica de atunci şi… pentru mine acum, după cum constat (întrucât nu pot să găsesc altă explicație pentru acuzațiile ce-mi sunt aduse azi), nivelul şi pregătirea acesteia nu erau adecvate includerii sale în lotul echipei de handbal Rapid, astfel că, în calitate de antrenor, nu am aprobat acest demers.
Perioada de zăbovire a sa în preajma clubului Rapid a fost de aproximativ 2-3 luni, fiind ulterior dată afară chiar de administrația clubului, vehiculându-se, la acel moment, că ar fi fost implicată foarte frecvent în diverse fapte antisociale, mai târziu auzindu-se că ar fi cercetată și de poliție”, a spus Grigore Niță în dreptul la replică trimis către redacția noastră.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro