kanald.ro
Cristi Borcea, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”
Cristi Borcea, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”
Vedete
Cristi Borcea are 54 de ani, dar cine nu îi cunoaște vârsta, cu siguranță ar crede că e mai tânăr. Iată cum arată în prezent fostul acționar al clubului Dinamo.
În data de 17 ianuarie, Cristi Borcea împlinește 54 de ani. Până la această vârstă, fostul patron de la Dinamo ar putea spune că le-a făcut pe toate. A fost căsătorit de mai multe ori, are 9 copii, iar pe lista lucrurilor mai puțin plăcute se află perioada de aproape 5 ani pe care a petrecut-o în închisoare. Totuși, trecerea timpului nu se observă deloc pe chipul său.
Iată cum arată Cristi Borcea la vârsta de 54 de ani.
Omul de afaceri își va sărbători, în data de 17 ianuarie, cea de-a 54-a aniversare. De-a lungul vieții, Cristi Borcea a trecut prin momente de fericire maximă, dar s-a și aflat, de multe ori, la ananghie.
De atunci, fostul patron de la Dinamo își ține viața personală departe de ochii curioșilor și rar apare în public, cea care postează mai multe imagini cu el în mediul online fiind partenera sa de viață, Valentina Pelinel.
Totuși, chiar dacă s-a confruntat cu probleme mari iar perioada de închisoare i-a provocat, cu siguranță, un mare stres și multe nemulțumiri, niciuna dintre acestea nu a lăsat urme pe chipul lui Cristi Borcea.
La 54 de ani, omul de afaceri se laudă cu o înfățișare lipsită de imperfecțiuni și cu un trup sculptat.Podoaba sa capilară nu conține nici măcar un fir alb iar tenul îi este lipsit de riduri. Ei bine, acest lucru este posibil datorită intervențiilor estetice la care a apelat Cristi Borcea, după cum chiar el a recunoscut. Afaceristul nu a ezitat niciodată să vorbească despre îmbunătățirile pe care și le-a făcut, mărturisind că a apelat de mai multe ori la ajutorul medicului estetician.
„Am câte puțin așa din fiecare, dar dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani... Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.red. Mihaela Borcea, prima lui soție), în Dorobanți, practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale. De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat.
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, de Revelion
[Sursa foto: Facebook]În ceea ce privește moștenitorii, Cristi Borcea se poate considera campion, căci are 9 copii cu 4 femei diferite. Afaceristul a devenit tată pentru prima dată după ce s-a căsătorit cu prima lui soție, Mihaela Borcea. Ulterior cei doi au mai devenit părinți de două ori, ajungând să aibă împreună 3 copii: pe Patrick, Melissa și Angelo.
După ce mariajul cu Mihaela Borcea s-a încheiat, fostul patron de la Dinamo a avut o căsnicie cu Alina Vidican, alături de care are și doi copii: pe George Alexandru și Gloria.
În timpul relației cu Alina Vidican, Cristi Borcea nu a fost un bărbat fidel. Acesta a înșelat-o pe soția sa de la vremea aceea cu avocata Simona Dana Voiculescu, devenind din nou tată. El și avocata au împreună o fetiță, pe nume Andreina Carolyn Christine.
În prezent, omul de afaceri pare că s-a „liniștit”. Are o relație de o lungă perioadă cu Valentina Pelinel, femeia care l-a făcut iarăși tătic. Cristi și Valentina au împreună un băiat, pe Milan, dar și două fetițe gemene, cărora le-au pus numele Indira Maria și Rania Maria.