
kanald.ro
Exclusiv
Armin și Claudia au vorbit despre sarcina pe care o planifică.
Armin Nicoară și Claudia Puican au dat anunțul despre sarcină, chiar de 1 Decembrie. Într-o atmosferă de sărbătoare, alături de prietenii și colegii lor de scenă, Stana Stepănescu și Fane Bănățeanu, cei doi au vorbit, în premieră, despre decizia Claudiei de a face o inseminare in vitro, în Franța, din prima lună a anului 2024. Stana a susținut-o în demers pe soția lui Armin Nicoară, în condițiile în care ea este gravidă în ultimul trimestru cu fetiță și speră ca artista și, totodată, prietena sa, să aibă, exact ca și ea, o sarcină ușoară.
Cu toții știu cât de mult își doresc Armin Nicoară și Claudia Puican un copil. Ei bine, se pare că momentul mult așteptat a sosit, iar cei doi au planificat deja să facă inseminare in vitro.
„Claudia: Noi de când ne-am cununat tot spunem că ne dorim copii, e greu să rămâi însărcinată în zilele noastre. Oamenii dacă mă văd puțin cu burtică sau mai grăsuță zic că sunt însărcinată, dar ei nu știu ce e în spatele nostru. Deja se știe că noi nu putem face copil pe cale naturală. Nu mi-e frică de asta, Dumnezeu știe mai bine ce e de făcut. O să fac inseminare, ne-am făcut toate analizele, încercăm. Doctorii ne-au spus să nu ne facem speranțe prea mari, că din prima vom reuși. Sper să am o sarcină ușoară așa cum o are și Stana, ca să pot să cânt. Pentru inseminare, vom merge în afară, nu în România, ci la Paris.
Armin: Eu merg la biserică și am încredere că o să fie bine din prima. Nici nu am emoții. Singura problemă la noi este programul.”, au spus cei doi.
În urmă cu ceva timp, Armin și Claudia ne-au mărturisit că își doresc să nu mai petreacă atât de mult timp împreună la evenimente, pentru a nu deteriora relația pe care o au. Nu este vorba de o despărțire în viața reală, ci doar de o pauză de la a cânta împreună.
Citeste si: Selena Gomez și Benny Blanco s-au căsătorit! Primele imagini de la nunta anului 2025- kanald.ro
„Armin Nicoară: Pot spune că nu prea am mai avut viață personală. Și în viața de cuplu e un pic mai greu. Lumea mă acuză că sunt prea glumeț, dar crede-mă că stăm 24 din 24, la evenimente, acasă și atunci clar eu sunt mai vorbăreț. Îmi place să mai schimb, să mai ies din atmosfera asta a noastră, nu-i deloc ușor. Viața noastră dacă am da-o cuiva, cred că ar claca psihic. Eu văd la Claudia. Sunt zile în care începe să plângă și îmi spune că e prea mult.
Claudia Puican: Eu nu știu să mă detașez și sunt ca un burete care absoarbe toată energia. Oboseala, nu ai un program echilibrat de masă, doar pe mașină, drumuri, mie îmi e greu. Mă gândesc bine la treaba asta, să ne separăm cumva, că stăm non-stop împreună. La un moment dat intervine monotonia și începi să te cerți. Am zis să mai mergem și separat.”, au declarat cei doi, la WOWnews.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!