
Radhu, star-ul latino de origine română, de câteva săptămâni în turneu, în Argentina, a dorit să petreacă 1 Decembrie în stil românesc.
Artistul nu a uitat că an de an a cântat şi a sărbătorit acasă, în România, iar acum, fiind departe de plaiurile mioritice, îi este dor de obiceiurile noastre.
Luis Perrusi, marele producător argentinian al muzicii tropicale cumbia, pe care Radhu o interpretează cu brio în America Latina, i-a făcut solistului nostru o surpriză şi l-a dus la
Ambasada României, să cunoască mai mulţi compatrioţi ai lui.Radhu a sărbătorit 1 Decembrie la Ambasada României din Buenos Aires. "M-au primit extraordinar de frumos"
“M-au primit extraordinar de frumos, am avut discuţii despre salsa, cumbia, dar cel mai interesant a fost să schimbăm impresii despre tango şi să le arătăm argentinienilor că şi noi, în România, avem cântăreţi de tango şi tango-uri minunate, că practic culturile noastre se aseamănă, la fel şi gastronomia. În plus, suntem la fel de petrecăreţi.
Doamna ambasador Carmen- Liliana Podgorean mi-a prezentat un talent românesc autentic, marea artistă Andreea Vieru, interpretă de tango în Buenos Aires!”, a declarat Radhu.
În altă ordine de idei, Radhu pregăteşte un disc în Argentina, alături de producătorii celebrei formatii “Rafaga”, un disc complex de cumbia cu influenţe salsa, plena, cumbia peruană şi columbiana, şi urmează să îşi facă lansarea la America TV, acolo unde s-au remarcat vedete latino precum regretata Gilda, Natalia
Oreiro, Alex Ubago şi Rodrigo Tapari.