kanald.ro
Imagini de la locul atacului armat
Imagini de la locul atacului armat
Evenimente
Cel puțin nouă persoane au decedat într-un atac cu focuri de armă ce a avut loc la o școală din Graz, Austria.
Panică în Austria, după ce un atac armat a avut loc la o școală din orașul Graz. Poliția austriacă a demarat o operațiune de urgență astăzi, în jurul orei 10, după ce mai multe focuri de armă s-au auzit în interiorul instituției.
Se pare că o persoană înarmată a deschis focul în școală. Zece persoane au decedat, iar multe altele au fost rănite și au ajuns la spital. Printre morți se numără și autorul măcelului.
Imagine de la locul atacului armat
Conform primelor informații, autorul masacrului din Graz ar fi chiar un fost elev. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, ar fi pornit focul în două săli de clasă, rănind grav mai mulți elevi și profesori.
Ulterior, acesta ar fi fost găsit mort într-una dintre toalete. Se crede că bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor, imediat după atac.
În ceea ce privește motivul pentru care tânărul ar fi organizat măcelul, acesta ar fi plănuit o răzbunare pentru că ar fi fost victima bullying-ului pe vremea când studia la școala din Graz, scrie tabloidul Kronen Zeitung.
În prezent, clădirea este cercetată de autorități, iar poliția a transmis că situația este una sigură și că „nu se presupune niciun pericol suplimentar”.
Imagine de la locul atacului armat