WowNews logo WOWnews
Stories

Sport

Au lăsat rivalitatea la o parte și Cristiano Ronaldo le-a mulțumit personal. Mesajul superstarului portughez pentru fanii lui Liverpool: „Eu și familia mea nu vom uita niciodată!”

Ronaldo le-a fost recunoscător suporterilor din tribunele Stadionului Anfield, care i-au cântat lui Ronaldo la derby-ul lui Liverpool cu Manchester United, după ce acesta a anunțat că unul dintre copiii săi a murit la naștere.

Cristiano Ronaldo a postat mesajul de mulțumire pe pagina sa de Instagram, alături de un clip în care suporterii lui Liverpool intonează imnul „cormoranilor”, „You’ll Never Walk Alone”, și îl aplaudă pe portughez, care n-a putut face deplasarea pe Anfield alături de echipa sa Manchester United. Ronaldo a rămas alături de soția sa, Georgina, care a adus pe lume o fetiță, însă a pierdut, din păcate, și un băiețel la naștere.

Cristiano Ronaldo: „O familie globală…Mulțumesc, Anfield!”

Fanii lui Liverpool au plănuit momentul dedicat lui Ronaldo după ce Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez au anunțat, luni, că unul dintre gemenii pe care-i așteptau a murit la spital. Așa cum era de așteptat, Ronaldo a ratat derby-ul dintre Liverpool și Manchester United de marți, pierdut de echipa sa cu 0-4 pe Anfield. 

În minutul 7 al partidei, simbolic pentru numărul pe care-l poartă portughezul pe tricou, suporterii „cormoranilor” au uitat de rivalitatea cu Manchester United și i-au cântat lui Ronaldo imnul lui Liverpool, ca să-i arate că iubitorii fotbalului îi sunt aproape în aceste momente grele.

Emoționat de gestul fanilor de pe Anfield, Ronaldo le-a mulțumit pe pagina sa de Instagram.

„O lume…un sport…o familie globală…Mulțumesc, Anfield! Eu și familia mea nu vom uita niciodată acest moment de respect și compasiune”, a scris Ronaldo în postarea făcută pe Instagram.

Citeste si: „Este cea mai mare durere” Fiul lui Cristiano Ronaldo și al Georginei Rodrighez a murit la naștere

Nașterea fetiței le dă putere lui Cristiano Ronaldo și Georginei Rodriguez

Au lăsat rivalitatea la o parte și Cristiano Ronaldo le-a mulțumit personal. Mesajul superstarului portughez pentru fanii lui Liverpool
Au lăsat rivalitatea la o parte și Cristiano Ronaldo le-a mulțumit personal. Mesajul superstarului portughez pentru fanii lui Liverpool[Sursa foto: Instagram]

În postarea comună făcută luni, CR7 și Georgina au spus cu regret că au pierdut unul dintre gemeni la naștere, dar că fetița pe care au primit-o în rândul familiei lor îi ajută să facă față acestei vești răvășitoare.

„Ne întristează să anunțăm că băiețelului nostru a trecut în neființă. Este cea mai mare durere pe care părinții o pot simți. Numai nașterea fetiței noastre ne dă puterea de a trăi acest moment cu speranță și fericire. Am vrea să le mulțumim doctorilor și asistentelor pentru toată grija lor profesionistă și susținerea. Suntem toți devastați de această pierdere și cerem din suflet intimitate în acest moment dificil. Băiețelul nostru, tu ești îngerul nostru. Te vom iubi mereu”, au transmis Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez, luni, pe Instagram.