
kanald.ro
Vedete
Florin Salam a fost audiat miercuri dimineața de polițiști, într-un dosar de trafic de persoane și cămătărie! Jurnaliștii WOWbiz.ro vin cu detalii exclusive!
Miercuri dimineața, Florin Salam a fost audiat într-un dosar de cămătărie și proxenetism. Polițiștii au efectuat percheziții la mai multe adrese din București și Vâlcea. Au fost puse în aplicarea mai multe mandate de aducere.
Printre persoanele audiate miercuri dimineața se numără și Florin Salam, iar jurnaliștii Wowbiz.ro au detalii exclusive. Manelistul a fost audiat în calitate de martor, iar în urmă cu câteva minute a și părăsit secția de poliție.
Florin Salam
Cel mai iubit manelist din România a ajuns miercuri dimineața la Poliție, acolo unde a fost audiat de oamenii legii, într-un dosar de proxenetism și cămătărie. Polițiștii de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București au pus în aplicare 11 mandate pentru percheziții domiciliare și 39 de mandate de aducere.
Mai mult decât atât, unele dintre persoanele implicate în dosar ar fi oferi sume de bani sub formă de împrumut, cu dobândă și termen de restituire.
" În această dimineață, 22 februarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov și Vâlcea, precum și 39 de mandate de aducere, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și cămătărie.
În fapt, mai multe persoane sunt bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituției, în Sectorul 5, dar și în alte localități din țară, obținând foloase patrimoniale de pe urma acestei activități, care ar fi fost desfășurată de mai multe femei.
De asemenea, din cercetări s-a stabilit că unele dintre persoanele bănuite ar fi oferit sume de bani cu dobândă impusă și termen de restituire.
În baza mandatelor de aducere, persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și cămătărie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române", au precizat oamenii legii.
Florin Salam
Printre cei audiați în dimineața zilei de 22 februarie s-a numărat și Florin Salam, artistul însă nu se află printre cei vinovați, el fiind chemat în calitate de martor.
Din informațiile obținute de către jurnaliștii WOWbiz.ro, celebrul manelist a ajuns la secție în calitate de martor, iar până la acest moment audierea acestuia s-a încheiat și artistul a părăsit deja secția.
"A plecat mai devreme din secție. Din ce am înțeles, el a fost citat în calitate de martor", a explicat purtătorul de cuvânt la DGPR, în exclusivitate.
În dosarul în care Florin Salam a fost audiat nu există persoane minore. În această dimineața, jurnaliștii WOWbiz.ro au încercat să ia legătura cu familia artistului, însă până la momentul publicării acestui articol nu au răspuns.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!