
kanald.ro
Avocatul Adrian Cuculis vorbește despre tragedia de la 2 Mai.
Stiri
Avocatul Adrian Cuculis a vorbit despre accidentul cumplit ce a avut loc la 2 Mai. Acesta spune că tragedia putea fi evitată dacă statul își făcea datoria la timp.
Cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat un accident teribil în stațiunea 2 Mai, a șocat o țară întreagă. Doi tineri de 20, respectiv 21 de ani, au murit pe trecerea de pietoni, după ce băiatul de 19 ani s-a urcat la volan sub influența substanțelor interzise.
Adrian Cuculis intervine în acest caz și explică faptul că victimele accidentului din Vama Veche, Roberta și Sebi, puteau fi salvate, dacă polițiștii își făceau datoria. Deși Vlad fusese controlat de oamenii legii cu doar cinci ore înainte de a provoca accidentul, acesta a fost lăsat să circule în voie, deși nu avea polița RCA valabilă și consumase stupefiante, lucru pe care nu
„În legătură cu accidentul din Vama Veche. Accidentul putea să fie evitat dacă statul și-ar fi făcut treaba așa cum trebuie.
Legea spune că dacă ai polița RCA expirată sau lipsă, polițistul îți ridică numerele de înmatriculare. Asta nu scuză modul în care a acționat șoferul și lipsa de implicare a autorității locale de acolo.” , a explicat avocatul Adrian Cuculis.
Adrian Cuculis spune că tragedia putea fi evitată.
Întreaga țară este revoltată în urma acestei tragedii care s-a soldat cu moartea a doi tineri nevinovați. Mihai Morar cere demisia celor care au contribuit în mică sau mare măsură la acest eveniment nefericit.
„Într-o țară normală, la 5 ore după această știre, șeful IPJ Constanța și șeful Poliției Române aveau deja depuse demisiile.
Într-o țară normală, nu în ROMÂNIA, unde Ministerul Afacerilor Interne acoperă sărăcia și slaba pregătire cu postări umoristice pe Facebook.”, a spus Mihai Morar pe pagina sa oficială de socializare.
Omul de televiziune spune, de asemenea, că instituțiile Statului sunt depășite de consumul de stupefiante în rândul adolescenților și că nu se iau măsuri în acest sens.
„Într-o țară normală, Prim-Ministrul țării ar fi ieșit public și ar fi recunoscut că instituțiile Statului sunt depășite de consumul de substanțe în rândul adolescenților, ar fi cerut toleranță zero pentru substanțe în școli și pe șosele și ar fi anunțat asta ca prioritate a următorului an de guvernare.
Într-o țară normală, nu versurile lui Gheboasă sunt problema, ci ceea ce consumă cei care ascultă versurile lui Gheboasă. Dar asta nu interesează pe nimeni pentru că e o problemă mult prea greu de rezolvat…și de părinți, și de Școală, și de Poliție, și de Guvern. Și-atunci, decât s-o rezolvăm, mai bine o ascundem sub false probleme. Dumnezeu să îi odihnească pe Sebi și Roberta. Dumnezeu să ne ierte ”, a încheiat Mihai Morar.
La 05:25 a avut loc tragedia care a luat viața celor doi tineri, Sebi și Roberta. Vlad Pascu s-a urcat la volan după ce a consumat un cocktail de dsubstanțe interzise. După ce a intrat în grupul de opt persoane care traversa regulamentar strada, șoferul a fugit de la locul accidentului, crezând că a intrat într-o pasăre.
Vlad Pascu s-a urcat drogat la volan după ce a consumat un cocktail plin de substanțe interzise.
Ulterior, el a fost găsit la 3 km distanță de locul tragediei. Acum familiile celor doi tineri morți se pregătesc să-și conducă copiii pe ultimul drum.