
kanald.ro
Exclusiv
Bianca a dezvăluit cum s-a apropiat de Tudor.
Bianca a fost eliminată de la Insula de 1 milion, după un joc extrem de tensionat, pe care l-a încheiat în lacrimi. Imediat după eliminare, într-un interviu acordat Corneliei Ionescu, Bianca a vorbit despre parcursul ei în competiție, despre prieteniile pe care și le-a făcut în tabăra Vesticilor dar și despre cât de supărată este că a fost eliminată.
Bianca a fost eliminată de la „Insula de 1 milion” și a povestit despre experiența ei în emisiune. Aceasta a vorbit și despre prietenia cu Tudor și strategiile pe care le făcea.
„E un sentiment frumos să știi că urmează să schimbi jocul. Cred că prima probă nu a fost în avantajul fetelor. Nu mai vedeam focul, aveam lacrimi în ochi.
Urmează o nouă etapă pentru concurenții de pe insulă. Tensiunea crește, competiția la fel, iar momentul de a afla câștigătorul este din ce în ce mai aproape.
“Concurenții simt tot mai acut lipsurile de tot felul, iar tensiunea este uneori la cote maxime aici, în taberele de pe insulă, mai ales că deja am intrat într-o nouă etapă a competiției, în care eliminările se fac mai repede, nu mai există acea perioada de «grație», în care cei care pierd la proba decisivă se pot salva.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!