kanald.ro
Bianca Giurcă
Bianca Giurcă
Vedete
Fosta concurentă de la „Casa Iubirii” a apărut cu ochii plânși pe internet, imediat după ce s-a întors din vacanță.
Bianca Giurcă și Patrick își continuă povestea de dragoste în afara emisiunii „Casa Iubirii”. Recent, cei doi foști concurenți au luat o pauză de la activitățile lor și au plecat în vacanță în Dubai, acolo unde s-au distrat pe cinste. Când s-au întors însă, tânăra a șocat pe toată lumea.
Astăzi, Bianca Giurcă a postat pe pagina ei de Instagram o filmare în care apărea alături de Patrick, însă avea ochii roșii și umflați, părând că a plâns.
Totul s-a întâmplat într-o emisiune în care Bianca a fost invitată și în care s-a emoționat extrem de tare.
„Noi suntem în București, am ajuns aseară. Uite ce asortați suntem. Iar eu am fost la o emisiune unde am cam bocit. N-am vrut să plâng, dar am plâns. Nu pot să vă spun încă despre ce emisiune este vorba, dar atunci când e gata vă spun și vouă, să vă uitați si voi, să vedeți mai mult despre…”, a spus Bianca Giurcă, pe Instagram.
Deși s-au relaxat în Dubai, Bianca și Patrick nu au fost ocoliți nici de probleme. Imediat după ce a ajuns în Emiratele Arabe, tânărul a povestit că are probleme de sănătate. S-a confruntat cu o durere în gât și le-a cerut ajutorul fanilor lui din mediul online.
„Fraților, nu știu cum m-am lipit, dar din prima zi am rămas fără voce, mă doare foarte tare gâtul, am roșu în gât. Sugerați-mi și mie, vă rog, pastile de gât din Dubai”, a spus Patrick pe rețelele de socializare.