
kanald.ro
Ce meserii a avut înainte Adrian Nartea
Vedete
Biografie Adrian Nartea. Care este povestea impresionantă de viață a cunoscutului actor.
Biografie Adrian Nartea. Bărbatul este unul dintre actorii care a devenit mai cunoscut în ultimii patru ani, datorită rolului celebru dintr-un serial de pe micile ecrane. De atunci, actorul a intrat în atenția publicului și a fost invitat la mai multe emisiuni, unde a povestit mai multe detalii din viața sa. Iată care sunt acestea.
Adrian Nartea s-a născut pe 6 august 1981, la Brașov. În timp ce era la liceu, bărbatul a început să practice două sporturi, volei și snowboard.
Putem spune că brașoveanul le-a încercat pe toate, până să ajungă la meseria care i-a venit mănușă. Pe lângă sport și SRI, Adrian Nartea a mai încercat și modellingul, având un fizic de invidiat și perfect pentru reflectoare. A început treaba la Brașov și a continuat-o la București, fiind prima dată când ajungea în capitală și fiind apogeul dezvoltării sale personale. Ajuns la București, talentul său l-a trimis la prezentări de modă sub semnăturile Catincăi Roman, Danei Săvuică și lui Cătălin Botezatu.
Ce meserii a avut înainte Adrian Nartea
Deși a avut un succes răsunător ca și model pe runway, Adrian Nartea nu a “bătut palma” cu lumea modellingului și s-a îndreptat către actorie, domeniu în care a intrat datorită vizibilității din modelling. Primul pas a fost făcut în televiziune, unde a fost invitat să prezinte diferite emisiuni, iar de acolo și până la actorie, a fost doar un drum fin.
În prezent, bărbatul este unul dintre cei mai îndrăgiți și talentați actori din România, lăudându-se cu mai multe roluri în piese de teatru, cât și seriale.
Citește și: Adi Nartea, mărturii după ce a devenit tată a doua oară! "Este minunat!"
Interpretările pe care îl are în piese de teatru, filme sau seriale, în ecranizează pe Adrian Nartea ca fiind o persoană mereu veselă și motivată, calități care l-au și ajutat să treacă peste obstacolul de sănătate.
La doar 35 de ani, Adrian a aflat că are o tumoră lungă de 4 cm, lată de 3 cm și groasă de aproape 2 cm. Tumora se afla în spatele ochiului stâng și intrase în cutia craniană. Vestea a venit ca un glonț, chiar de la mama sa, după ce aceasta i-a recomandat să meargă să facă un RMN. Până atunci, actorul a încercat să obțină un diagnostic clar pentru ureche înfundată constant, însă medicii spuneau că este din cauza deviației de sept.
"Am început să sun și să merg la neurologi, neurochirurgi, am consultat vreo patru. A început un periplu ca să-mi dau seama ce era de făcut. Tumoarea era mare, lungime 4 cm, lățime 3 cm, grosime vreo 1 și ceva 2 cm, mare, foarte mare. Se numește schwannom Nerv 5. Este o tumoare care crește pe teaca nervilor, ca o aluniță, dar pe interior. Sunt mulți oameni care au genul ăsta de tumori care cresc și se opresc. Unele nu se opresc din creștere. Asta s-a întâmplat la mine. A fost o creștere lentă”, a declarat Adrian Nartea în cadrul podcastului “Acasă la Măruță”.
Cu puțin timp înainte de a juca în serialul care l-a consacrat, Adrian a plecat la Lyon să facă prima operație de extirpare. A doua a fost la câteva luni, timp în care el călătorea între București și Lyon, pentru interviurile la serial și intervențiile medicale.
Încă un lucru de succes la Adrian Nartea este familia. Actorul este căsătorit de opt ani cu Alina Ferinceac, femeia care i-a dăruit două fiice și cu care a construit o viață minunată.
S-au căsătorit acum opt ani și sunt îndrăgostiți de 11. S-au cunoscut la Tunisia, la o ședință foto la care amândoi pozau, iar de atunci au fost de nedespărțit. Iubirea lor a fost atât de mare, încât cei doi au devenit părinții celor două fetițe pe care le au, pe care le cresc și le iubesc cu toată ființa lor. Mara are 6 ani și Petra este mezina familiei, de doar un an și jumătate.
Familia lui Adrian Nartea
Alina Ferinceac nu apare în public la fel de bun ca și soțul său, tocmai de aceea actorul a fost întrebat de atâtea ori cine este frumoasa sa soție și cu ce se ocupă. Ei bine, Alina este make-up artist și mama full-time job, ocupându-se de superba sa familie.
surse: bzi.ro, libertatea.ro