
kanald.ro
Exclusiv
Bogdan de la Ploiești a dezvăluit unde pleacă de Paște cu Cristina Pucean.
Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean i-au bucurat fanii după ce au anunțat că s-au împăcat și nu au de gând să se mai despartă. Ca să celebreze acest moment cei doi au fost chiar într-o vacanță în Egipt, iar acum de Paște se pare că tot în afar țării vor petrece.
Bogdan de la Ploiești ne-a dezvăluit că are deja planurile de Pate făcute cu Cristina lui și vor fi în afara țării, unde le place lor cel mai mult, pe scenă.
„Vom fi în Anglia de Paște, avem eveniment. O să și cântăm, o să și dansăm și o să mâncăm bine. Adevărul să știi că pe scenă noi sunt cu totul și cu totul altfel.
Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești au vorbit despre copil la scurt timp după ce au anunțat împăcarea, Se pregătesc cumva să devină părinți? Iată ce declarații au făcut cei doi.
„Bogdan de la Ploiești: Dumnezeu are planuri, nu noi. Eu niciodată nu mi-am făcut planuri legate de lucruri așa mari. Știe toată România cât de mult iubesc eu copilașii, la fel și Cristina. Nu cred că trebuie să ne facem un plan din asta. Eu cred că ne va lovi Dumnezeu la momentul potrivit. Important e că suntem sănătoși, că nu spunem nu pentru absolut nimic, dar nu spunem nici da. Important e să ne lovească El atunci când trebuie și atunci când e momentul cel mai frumos.Dacă
Cristina Pucean: Ni-l va da Dumnezeu când consideră că suntem pregătiți.”, au mărturisit cei doi, pentru WOWnews.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!