
kanald.ro
Maria Boldor
Sport
Sportul românesc este în stare de șoc, după Simona Halep o altă campioană, floretista Maria Boldor a a fost depistată dopată la proba A, însă cu o altă substanță.
Stare de șoc în sportul românesc. În timp ce Simona Halep se luptă să îți facă dreptate în cazul de dopaj, în urmă cu puțin timp, o altă campioană, floretista Maria Boldor, a fost depistată pozitiv la proba A cu ostarină, un steroid anabolizant interzis de WADA în 2008, același cu care a fost găsit dopat, în 2016, și Lucian Bute
Maria Boldor ar fi fost depistată pozitiv la un control din luna decembrie comandat de ANAD, iar în acest moment, ea este într-o suspendare provizorie, care a început de pe 11 ianuarie 2023.
„ Proba A este pozitivă, acum a cerut reanalizare probei. Ne-a surprins pe toți, nu cred să fi făcut așa ceva, în scrimă dopajul nu ajută", au menționt pentru GSP surse din
Maria Boldor
În urma acestui verdict, Maria Boldor, bronz la Campionatele Mondiale de anul trecut, este suspendată, iar acum urmează să se efectueze și proba B, dar și alte analize, pentru a stabili o decizie finală cu privire la situația ei.
Într-o intervenție telefonică la "Ora Exactă în Sport", campioana olimpică Ana-Maria Brânză a comentat vestea care a zguduit sportul românesc, mărturisind că nu găsește o explicație în acest caz, în condițiile în care la scrimă o substanță de acest gen nu îmbunătățește forma sportivului, întrucât totul are legătură cu agilitatea și mentalul, nicidecum cu rezistența fizică
"Nu pot să comentez nimic, nu pot să-mi dau seama. Așteptăm cu toții proba B, să fie analizată.
Eu întotdeauna am spus despre dopajul în scrimă... eu am cunoștiință de un singur caz, petrecut prin 2012. Eu mereu am spus că nu știu să se inventat substanța care să te facă să gândești mai repede.
Sperăm să fi fost doar o sperietură, proba B să fie negativă. Partea de educație în acest sens ar trebui să fie din ce în ce mai prezentă", au fost comentariile campioanei Ana-Maria Brânză la PRO ARENA .
Maria Boldor
Scrimera Maria Boldor este considerată un etalon în acest sport, a câștigat medalia de bronz la Mondialele din 2021 de la Cairo, dar și titlul de campioană națională și Cupa României la floretă individual feminin.
Maria Boldor a reprezentat țara naostră la Campionatele Europene de scrimă din 2013, 2014 și 2015. Mai mult, în 2015 a concurat și la Jocurile Olimpice desfășurate la Baku, în Azerbaidjan, unde a participat la proba de floretă feminin. În 2017, Maria Boldor a concurat și în proba de floretă feminin la Campionatele Mondiale de la Leipzig, în Germania. În același an, ea a participat, de asemenea, la probele de floretă individuală feminin și de florete pe echipe feminine la Universiada de vară din 2017 desfășurată în Taipei, Taiwan.