kanald.ro

Actualitate
Boom silențios în pensiile speciale: Numărul beneficiarilor e în creștere. Cine sunt românii care primesc, în medie, 5.000 de euro pe lună: "Problema pensiilor speciale nu se va rezolva atât timp cât nu vom rezolva cauza lor" | EXCLUSIV
În timp ce milioane de pensionari obișnuiți își calculează cu grijă fiecare leu de la o lună la alta, un grup restrâns de români trăiește o altă realitate. O realitate unde pensia lunară ajunge și la 25.000 de lei, adică peste 5.000 de euro. Aceștia sunt beneficiarii pensiilor speciale, un sistem paralel de pensii care crește de la lună la lună.
Potrivit datelor oficiale publicate de Casa Națională de Pensii Publice, în luna aprilie 2025, numărul celor care primesc pensii speciale , cunoscute oficial ca „pensii de serviciu”, a ajuns la 11.637 de persoane, cu 35 mai mulți decât în luna precedentă. O creștere aparent mică, dar care indică o tendință clară: acest sistem nu se restrânge, ci dimpotrivă, continuă să se extindă.
O creștere discretă, dar constantă
Lista beneficiarilor de pensii speciale, luna aprilie
Cei mai mulți dintre acești beneficiari sunt magistrații – judecători și procurori – în număr de 5.624. Ei sunt și cei care încasează cele mai mari sume, cu o pensie medie brută de 25.214 lei, adică peste 5.000 de euro lunar. Într-un an, statul plătește doar pentru un astfel de beneficiar o sumă care depășește 60.000 de euro – bani proveniți, atât din bugetul asigurărilor sociale, dar și direct din bugetul de stat.
Lista beneficiarilor de pensii speciale, luna martie
Cine sunt, de fapt, „specialii”
Pe lângă magistrați, alte cinci categorii de angajați din vechiul aparat de stat beneficiază de pensii speciale. Nu sunt foarte numeroși, dar primesc sume semnificativ mai mari decât pensionarii obișnuiți:
- 2.291 de persoane provin din rândul personalului auxiliar de specialitate din instanțe, cu o pensie medie de 6.616 lei;
- 1.364 de pensionari sunt foști angajați din aviația civilă – piloți și personal navigant profesionist –, cu o pensie medie de 12.992 lei;
- Aproape 900 de pensionari sunt foști funcționari publici parlamentari, cu pensii medii de 6.137 lei;
- Peste 800 de persoane au fost diplomați ai României, iar pensia lor medie este de 6.900 lei;
- 674 de beneficiari provin din Curtea de Conturi, cu o pensie medie de 10.120 lei.
În total, statul plătește lunar sume uriașe pentru acest segment, fără ca vreo guvernare să fi reușit să pună frână creșterii constante a numărului de beneficiari.
Deși toate aceste pensii au o componentă de contributivitate, ele sunt calculate și plătite în baza unor legi speciale, care permit pensii mult mai mari decât cele obținute în sistemul public. Diferența dintre pensia cuvenită pentru contributivitate și cea stabilită prin lege specială este acoperită din Bugetul de stat, adică din taxele și impozitele plătite de toți românii.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Reforma, o iluzie cât timp legile rămân neschimbate
Economistul Adrian Negrescu atrage atenția că adevărata problemă nu este cuantumul acestor pensii, ci cadrul legal care le face posibile. „Problema pensiilor speciale nu se va rezolva atât timp cât nu vom rezolva cauza acestor pensii speciale, legile care sunt în continuare în vigoare”, avertizează el. Cu alte cuvinte, cât timp legile speciale nu sunt abrogate sau reformate serios, orice „reformă” anunțată rămâne doar praf în ochi. Sistemul merge înainte nestingherit, cu beneficii uriașe pentru câțiva și costuri tot mai mari pentru toți ceilalți.