
kanald.ro
Politica
Klaus Iohannis și-a dat demisia din funcția de președinte al României.
Anunțul șocant al zilei a fost făcut astăzi de Klaus Iohannis! Acesta a demisionat din funcția de președinte al României, în urmă cu puțin timp.
Deși spunea că va rămâne la conducerea statului până când următorul președinte va fi ales de români, Iohannis a luat decizia de a renunța la conducerea țării. Astăzi, pe 10 februarie, și-a depus mandatul, după ce partidele de opoziție au solicitat demararea procedurii de suspendare a acestuia din funcție.
Fostul șef al statului a dat vestea în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o azi la Palatul Cotroceni.
„Astăzi, în Parlamentul României s-a pus în mișcare procedura de suspendare a Președintelui. Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului Președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată- repet, niciodată- n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă. Peste
Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și va avea efecte, din păcate, și în plan extern. În plan intern, referendumul va fi unul eminamente negativ. Societatea va fi divizată, unii vor fi de acord, alții nu, toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni, despre cum va merge România mai departe, candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.
În plan extern, efectele vor fi de durată și foarte negative. Nu va înțelege absolut nimeni de ce România își demite președintele după ce a început procedura pentru alegerea noului președinte sau ce rost are un astfel de demers când președintele în funcție va pleca oricum.
Klaus Iohannis
După ce partidele POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături, solicitarea de suspendare a lui Klaus Iohannis urma să meargă mai departe. Marți, pe 11 februarie, aceasta urma să fie supusă la vot în cadrul Parlamentului.
„Acum câteva secunde, Biroul Permanent Reunit al Parlamentului a solicitat cu unanimitate de voturi întrunirea Parlamentului reunit mâine, marți, 11 februarie, ora 10:00. Apoi, se va cere aviz CCR pe demarare. Unanimitate! Toate partidele au votat pentru demararea procedurii!”, anunţa astăzi pe Facebook senatorul USR Ștefan Pălărie.