kanald.ro
Imagini de la protestele bugetarilor
Imagini de la protestele bugetarilor
Actualitate
Bugetarii au ieșit în stradă, după ce premierul a anunțat măsurile de austeritate care se vor aplica în cazul lor.
Angajații de la stat sunt primii care vor avea de suferit, în urma măsurilor drastice anunțate de Ilie Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a transmis că sporurile acestora vor fi tăiate, decizie care i-a nemulțumit pe bugetari.
Este a treia zi în care angajații din sistemul bugetar ies în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate. Finanțiștii amenință că, dacă rămân fără sporuri, nu se mai prezintă la muncă în zilele în care trebuie virați banii pentru pensii și salarii.
„Nu am întrerupt lucrul cu publicul, dacă întrerupem nu mai primesc salarii profesorii, cei din Sănătate, pensionarii, dar guvernanţii probabil asta vor atât timp cât suntem în stradă. Am atras atenţia elegant şi cu responsabilitate, dar nu ne bagă în seamă nimeni.
Citește și: Anunțul momentului de la ANAF despre impozitarea darului de nuntă și botez! Ce trebuie să știe toți românii
Citeste si: Alertă în România! A fost convocat Comitetul pentru Situații de Urgență- kanald.ro
Protestatarii au luat cu asalt mai multe județe din țară. Angajații de la INS, Ministerul Mediului și de la Primăria București au întrerupt lucrul pentru un protest spontan. Nemulțumiți sunt și angajații de la ANAF Cluj și Galați, dar și cei de la Administraţia Bazinală de Apă Jiu, Serviciul de Gospodărire a Apelor Dolj, Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad și Sistemul de gospodărire a Apelor Vaslui.
„Am protestat şi ieri, am protestat şi azi, protestăm şi mâine şi în cazul în care nu reuşim să rezolvăm problemele vom bloca DE 70. Suntem foarte supăraţi că prin tăierea sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă şi a sporului pentru complexitatea muncii vom rămâne cu mai puţin de minim pe economie. Avem colegi care intervin la inundaţii, avem colegi care lucrează în laborator cu substanţe, avem colegi care prelevează probe, colegi care sunt acum la Praid, sunt la inundaţii. Deci nu poţi tu, Bolojan, să spui că noi avem spor nesimţit de condiţii vătămătoare sau salarii nesimţite. Şi asta în condiţiile în care ei, parlamentarii, iau câte 11.000 lei salariu, 27.000 lei pentru cabinet, sumă forfetară, iau 4.500 lei pentru cazare, 2.600 lei pentru carburant, 1.500 lei pentru masă. La ei nu se taie nimic?! Ne taie tot nouă? Suntem foarte supăraţi”, a declarat liderul sindical din cadrul ABA Jiu, Georgiana Drugă, conform Agerpres.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Pe de altă parte, angajații afiliați la TESA anunță că vor contestat OUG în instanță pentru că nu au fost chemați la discuții la Ministerul Sănătății pentru a discuta despre măsurile care îi vizează.