Calendar Creștin Ortodox 2 august 2022. Mare sărbătoare: Aducerea Moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan

Calendar Creștin Ortodox 2 august 2022. Astăzi este mare sărbătoare!

Autor: Daniela Radan

In articol:

Calendar Creștin Ortodox 2 august 2022. Biserica Ortodoxă cinstește azi Aducerea moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan și pe Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare.

Vezi detalii!

Calendar Creștin Ortodox 2 august 2022. Aducerea Moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan

Astăzi are loc cinstirea Aducerii Moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan. Acesta este pomenit anual la data de 27 decembrie.

Arhidiaconul Ștefan era din neam iudaic, din seminția lui Avraam. Acesta este unul dintre cei șapte bărbați aleși la întemeierea Bisericii pentru a predica și a sluji în cadrul slujbelor religioase. Sfântul Ștefan cunoștea foarte bine Scriptura și propovăduia cu multă tărie pe Iisus Hristos.

Saducheii și fariseii voiau să scape de Arhidiacon, astfel că au pus niște bărbați să spună că l-au auzit pe Ștefan vorbindu-l de rău pe Moise și pe Dumnezeu. În acea vreme, pentru că blasfemia era pedepsită cu moartea, Sfântul Ștefan a ajuns în fața judecătorilor. Verdictul a fost uciderea Arhidiaconului cu pietre.

La auzirea acestuia, Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Iisus Hristos stând de-a dreapta lui Dumnezeu, urmând să spună: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.”

Întrucât exista obiceiul ca cei uciși cu pietre să nu fie înmormântați în cavoul familiei, se crede că Arhidiaconul a fost pus în mormântul unui creștin.

Moaștele Sfântului Ștefan au fost descoperite în anul 415, iar Întâiul Apostol este primul model de jertfă creștină pentru toți.

Aducerea Moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan

Calendar Creștin Ortodox 2 august 2022. Mare sărbătoare: Aducerea Moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan

[Sursa foto: doxologia.ro]

Calendar Creștin Ortodox 2 august 2022. Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare

Împăratul Justinian cel Mare s-a născut în 483 într-un sat de lângă Skopje, capitala Macedoniei de astăzi. El s-a născut într-o familie de creștini și de mic a primit o educație aleasă.

Viața sa este remarcabilă și a rămas în canoanele bisericești. Unchiu său, Justin, a ajuns împărat, iar cu patru luni înainte de a muri, l-a adoptat pe Justinian pentru a-l lăsa în locul său.

Justinian a stat în preajma unchiului său de mic și a avut o educație aleasă, a devenit un cunoscător al dreptului și istoriei Imperiului Roman și un foarte bun teolog. În timpul domniei sale au fost construite numeroase biserici.

Dintre acestea, cea mai impresionantă fiind Catedrala Sfânta Sofia. A fost convocat sinod ecumenic la Constantinopol. Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității.

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox 28 iulie 2022. Sărbătoarea zilei. Ce rugăciune e bine să rostești în zilele de joi

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii Moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan

Tropar la Sărbătoarea aducerii moaştelor Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, glasul al 4-lea:

Cu împărătească cunună a fost încununat creştetul tău, din chinurile cele pe care le-ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâi pătimitorule între mucenici. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Citeste si: Cine este Sorin Georgian Olariu, salvamarul care şi-a pierdut viaţa încercând să salveze un om din apele învolburate ale Mării Negre- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

Irmosul:

Pe Faraon cel purtat în car, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea; iar pe Israel, cel ce fugea, l-a arătat mergător pedestru, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte întâiule Mucenice şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit fiind cu fulgerele Duhului cele strălucitoare, prin pătimirile cele mai presus de fire şi prin nevoinţa cea tare te-ai arătat purtător de cunună înaintea Stăpânului. Luminează pe cei ce-ţi cântă ţie, Preafericite Ştefan, încununarea mucenicilor.

Stih: Sfinte întâiule Mucenice şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te începătură celor alergători către nevoinţe şi pârgă a cununei celei muceniceşti, mărite, te-ai învrednicit a vedea pe Dătătorul de pătimire, întinzându-ţi ţie cu dreapta cea purtătoare de viaţă cunună de Dumnezeu împletită, Dumnezeiescule Ştefan.

Stih: Sfinte întâiule Mucenice şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Singur tu fiind Vistierie a bunătăţii, Mântuitorule, ai arătat din sânurile pământului vistieria cea de mult preţ, bogăţia cea necheltuită, comoara cea nerăpită, avuţia cea nestricată, pe Sfântul Ştefan, întâiul mucenic al tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucit fiind de strălucirea cea cu chip îngeresc, întâiule Mucenic Ştefan şi Preaalesule între diaconi, cu cântări îngereşti după vrednicie ai fost cinstit cu adevărat, mărite, înfrumuseţarea mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai, Preacurată, pe Cel mai înainte fără de trup, Dumnezeiescul Cuvânt al Tatălui Întrupat pentru noi. O, Locaş al fecioriei şi Vas al curăţiei şi Biserică a sfinţeniei, Stăpâna lumii, Mireasă Dumnezeiască.

Citeste si: Calendar Creștin Ortodox AUGUST 2022. Marile sărbători din luna august

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit din început...

Stih: Sfinte întâiule Mucenice şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împotrivindu-te în cuvânt mulţimii iudeilor, te-ai arătat sfinţit grăitor cu sfinţenie şi de Dumnezeu cuvântător, mustrând cu tărie necredinţa acestora şi mintea lor luptătoare împotriva lui Dumnezeu, Sfinte Ştefan, Preaalesule mucenic.

Stih: Sfinte întâiule Mucenice şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe întâiul mucenic al lui Hristos şi întâiul dintre diaconi, pe cel ce a arătat lămurit începerea alergării mucenicilor, pe cel împreună vorbitor cu îngerii, veniţi, toţi, cu un glas cu cântări dumnezeieşti să-l cinstim.

Stih: Sfinte întâiule Mucenice şi Arhidiacon Ştefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vistieria cea ascunsă sub pământ s-a arătat şi a umplut lumea de mireasmă dumnezeiască şi de daruri bogate întâiul dintre mucenici şi preaales între diaconi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu lucrarea vieţii celei propovăduite prin tine, înviază mintea cea omorâtă, ca înţelepţeşte să laud prăznuirea ta cea cinstită şi mă învredniceşte să merg pe urma ta Sfinte Ştefan, Preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Fecioară, Uşă Înţelegătoare a Răsăritului Celui ce din înălţime S-a arătat pe pământ, că prin tine, Preacurată, a venit Cuvântul către noi, ca să mântuiască pe toţi din necuvântare.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit din început cerurile cu pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, mă întăreşte Hristoase, că nu este Sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

 

Surse: doxologia.ro, creștinortodox.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Pe ce dată este Schimbarea la Față 2022? Sărbătoarea are loc în Postul Sfintei Marii

Prognoza meteo ANM, 2 - 4 august 2022. Cum va fi vremea în primele zile din luna august

În Mamaia a apărut ”taxă de duș”. Cât costă să te speli pe plajă

Ion Țiriac, remarci la adresa Simonei Halep: „În ultimii doi ani, ea a jucat 10-15% din întâlnirile pe care trebuia să le joace”

L-au LICHIDAT pe loc! Toată Rusia este în DOLIU

„Păcat că la TV arăți altfel” Gabriela Cristea, criticată dur în mediul online

Obținerea permisului de conducere pentru persoanele sub vârsta de 18 ani. La ce categorii de autovehicule pot susține minorii examenul auto

Doliu uriaș în sport – Un campion mondial a fost împușcat în cap de poliție

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies