kanald.ro
Diverse
Calendar Creștin Ortodox, sâmbătă, 22 octombrie 2022. Azi începe pelerinajul la Sfântul Dumitru din Capitală
Creștinii sărbătoresc un mare sfânt, sâmbătă, 22 octombrie 2022!
Potrivit Calendarului Creștin Ortodox, pe data de 22 octombrie, enoriașii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Averchie, episcopul Ierapolei.
Calendar Creștin Ortodox, sâmbătă, 22 octombrie 2022. Cine a fost Sfântul Averchie?
Sfântul Ierarh Averchie, cel întocmai cu Apostolii, a fost episcop în Ierapolis pe vremea împăratului Marcu Aureliu. În acea vreme păgânii îl venerau pe zeul Apolo.
Însă într-o noapte, Sf. Averchie a decis să distrugă toate statuile din templul acestui zeu, ca gest de credință curată și provovăduire față de adevăratul Dumnezeu.
Încă din timpul vieții sale, Sfântul Ierarh Averchie făcea minuni și boteza în numele Lui Hristos. Sfântul Averchie din Ieropolis a trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani.
Program pelerinaj Sfântul Dumitru
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat în care anunţă programul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Așadar, pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou va avea loc în perioada 22-28 octombrie 2022.
Credincioșii care vin în București, ca să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou vor avea ocazia să cinstească și moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena, dar și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.
Citeste si: Program Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022. Vezi când începe pelerinajul din Capitală
Programul slujbelor la sărbătoarea Sf. Dumitru
Programul liturgic în perioada 22-28 octombrie 2022 la Catedrala Patriarhală din București, unde se află moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, este următorul:
Sâmbătă, 22 octombrie 2022:
- 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- Catedrala Patriarhală se va închide după închinarea ultimului credincios la Sfintele Moaște (aprox. ora 22:00).
Duminică, 23 octombrie 2022:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- Catedrala Patriarhală se va închide după închinarea ultimului credincios la Sfintele Moaște (aprox. ora 22:00).
Luni, 24 octombrie 2022:
- 09:00 – 11:00 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
Marți, 25 octombrie:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Miercuri, 26 octombrie, la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei (Grecia), înconjurat de preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
- 07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în Altarul Mare de Vară.
Joi, 27 octombrie 2022, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor:
- 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, înconjurați de Ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, în Altarul Mare de Vară;
- 07:30 – 11:30 – distribuirea pachetelor cu Anafură, lângă Altarul Mare de Vară;
- 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.
Vineri, 28 octombrie:
- 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin (aprox. ora 22:00).
Citeste si: Pe ce dată sunt Moșii de toamnă 2022? Vezi când pică, de fapt, Sâmbăta Morților în acest an
Canon de rugăciune către Sfântul Averchie
Troparul Sfântului Ierarh Averchie, Episcopul Ieropolei, cel întocmai cu Apostolii, glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Averchie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul: Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Raza Cea Luminoasă a Dumnezeirii Celei în Trei Feţe luminându-te, Sfinte Ierarhe Avechie, te-ai făcut lumină, luminând pe cei dintru întuneric şi risipind toată negura demonilor.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Avut-ai pe pământ viaţă cerească, fericite, petrecând cu trupul ca şi cum ai fi fost fără de trup şi omorându-ţi patimile, ai primit harul preoţiei.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având întru tine, părinte, pe Cuvântul grăind, ai dezlegat din necuvântare pe cei ce cugetau cele deşarte, surpând capiştile demonilor şi rătăcirea celor ciopliţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Limbile ritoriceşti nu pot să spună zămislirea cea mai presus de cuvânt; că ai născut pe Dumnezeu Întrupat, Preasfântă, asemănându-Se cu noi, pentru bunătatea Sa.
Cântarea a 3-a.
Irmosul: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvinte sfinţite şi cu arătarea minunilor, preamărite, ai îndreptat către limanul mântuirii pe cei ce înoată în marea rătăcirii, Sfinte Averchie.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lucrând tămăduiri, săvârşind cele alese, alungător ai fost al nălucirilor demonice şi mântuirii tuturor pricinuitor şi celor bogaţi ocrotitor.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul sfinţit, viaţa îndumnezeită, obiceiul strălucit cu minunile, vieţuirea ta, părinte, slăvită şi moartea ta s-au făcut cinstite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fiind Dumnezeu mai înainte Nevăzut, S-a văzut Întrupat în pântecele tău, Fecioară, pentru milostivire. Drept aceea cu credinţă te fericim pe tine.
Cântarea a 4-a.
Irmosul: Te laud pe Tine, că am auzit, Doamne, Glas şi m-am înspăimântat; că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preaslăvesc multă pogorârea Ta cea către mine, Mult Milostive.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Frumos ţi-ai împodobit scaunul, Cuvioase Ierarhe Averchie; că te-ai înfrumuseţat cu mari minuni şi cu viaţă luminată. Pentru aceasta Preamarele Dumnezeul nostru, te-a mărit pe tine.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ştiind pe Domnul voitor de milă, purtătorule de Dumnezeu, cu fierbinţeală ai cerut de la El să facă minunată izvorâre apelor celor fierbinţi, spre a multora vindecare, Sfinte Averchie.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcut-ai cu harul roditori pe cei neroditori; că, punând în cugetul lor sămânţa Cuvântului Arătat, ca un semănător de cele bune ai secerat spic însutit, de Dumnezeu insuflate, Ierarhe Averchie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vindecat-ai, Preacurată, zdrobirea şi ticăloşia cea de demult a pământenilor, născând pe Cel Ce a purtat neputinţele noastre, pentru nespusa milostivire, Mireasă a lui Dumnezeu cu totul fără de prihană.
Cântarea a 5-a.
Irmosul: Luminarea celor ce zac întru întuneric, Mântuirea celor deznădejduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine alerg Împăratul păcii, luminează-mă cu Strălucirea Ta; că alt dumnezeu afară de Tine nu ştiu.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-ţi picioarele tale pe piatra inimii, gânditorule de Dumnezeu, pe cei ce au căzut la pierzanie şi au dat cinste pietrelor, i-ai învăţat, fericite, cu Dumnezeieştile cuvinte, să cinstească piatra cea tare, pe Iisus Hristos Dumnezeul nostru.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine ca pe un doctor al celor ce bolesc în multe feluri, pe călăuza tuturor rătăciţilor, pe vasul Mirelui darurilor celor de cinste, pe locaşul Dumnezeiescului Duh, pe sfinţitul tăinuitor, Sfântul Ierarh Averchie, să-l cinstim toţi credincioşii.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Punându-se din porunca ta în acelaşi vas vin, untdelemn şi încă un fel, se deşerta fiecare la vremea sa neamestecat; ai arătat prin aceasta harul tău cel prisositor, gânditorule de Dumnezeu, Sfinte Averchie.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Legile se înnoiesc întru tine, Fecioară Prealăudată; că ai născut fără de sămânţă pe Dumnezeu Mântuitorul şi iarăşi Fecioară ai rămas; Minune Străină! Pentru aceea te vestim cu dreaptă credinţă Maica lui Emmanuel.
Cântarea a 6-a.
Irmosul: Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De la Răsărit ai venit la Apus cu Puterea Duhului, lepădând pe împărăteasa patimilor celor demonice şi cumplite, cuvioase.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Străin de lume arătându-te, preasfinţite, străine şi înfricoşătoare minuni ai săvârşit, trăind încă cu trupul şi după ce te-ai mutat de aici, Sfinte Ierarhe Averchie.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-te, părinte, în chip de fulger, ai supus taberele cele demonice care nu puteau să sufere îngrozirea ta, Sfinte Averchie, de Dumnezeu insuflate.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prin tine Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, ne-am învrednicit vieţii, noi cei omorâţi; şi rodind stricăciunii, arătat ne-am îmbogăţit de Nestricăciune.
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca nişte pârgă a firii…
Ca pe un mai mare preot şi împreună locuitor cu Apostolii, toată Biserica credincioşilor te cinsteşte pe tine, Sfinte Ierarhe Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeşte-o, fericite, nebiruită şi fără de valuri, de tot eresul cel gânditor de cele deşarte, mult minunate.
Cântarea a 7-a
Irmosul: Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un păstor Dumnezeiesc, ca un însuţi făcător de minuni, cu rugăciunea ta, părinte, ai dat vedere orbilor, auz surzilor, curăţire leproşilor, bun mers şchiopilor, care cântau: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Facerea minunii tale, Înţelepte Averchie, o propovăduieşte în veci izvorârea apelor celor fierbinţi, stâlpul care era pus la mormântul tău, pe care l-a adus duhul cel necurat de la cetatea Romei cea mare, gonit fiind dintr-însa.
Stih: Sfinte Ierarhe Averchie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fost-ai smerit, mai mare peste popor, arătându-te înalt în socotinţe, în fapte şi în puteri, preasfinţite; şi slujitor Împăratului Celui Preaînalt, Căruia strigam: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cel Ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, S-a născut din tine în două firi şi în două voinţe, ca un Dumnezeu şi Om, Fecioară; cunoscându-Se tuturor celor ce cântă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Surse: doxologia.ro, basilica.ro, crestinortodox.ro