
In articol:
- Calendar ortodox, joi 1 iulie 2021
- Moaștele Sfântului Leontie de la Rădăuţi
- Rugăciune către Sfântul Leontie de la Rădăuţi
Calendar ortodox, joi 1 iulie 2021. Creștinii sărbătoresc pe 1 iulie Sfântul Leontie de la Rădăuți. Moaștele Sfântului Ierarh Leontie sunt așezate în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți.
Calendar ortodox, joi 1 iulie 2021
Sfântul Leontie s-a născut în Rădăuți într-o familie creștină și de mic a primit o educație cu iubire de Dumnezeu. Sfântul Leontie s-a călugărit la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți și a primit numele Lavrentie.
Mănăstirea Bogdana, Rădăuți[Sursa foto: Captură YouTube]
Citeste si: Calendar Ortodox IULIE 2021. Cele mai importante sărbători ale lunii
Pentru că tot mai mulți ucenici veneau să-i ceară Sfântului Leontie să îi călăuzească în viața duhovnicească, el a întemeiat "Schitul Laura".
El a devenit ulterior episcop al Rădăuților, cunoscut pentru dragostea față de aproape și pentru sfaturile și vorbele de mângăiere oferite oamenilor. Când a îmbătrânit și nu a mai făcut față îndatoririlor sale ca episocp, s-a retras la schitul pe care l-a întemeiat. Înainte de a muri, a cerut să fie tuns în marele și îngerescu chip al schimniciei.
El a fost înmormântat în biserica de lemn a schitului.Moaștele Sfântului Leontie de la Rădăuţi
De-a lungul vremii mulți credincioși veneau să se roage la mormântul Sfântului Leontie de la Rădăuți, pentru a se vindeca de boli. După ce s-a auzit de aceste vindecări, sfintele moaște au fost aduse în catedrala de la Rădăuți, unde la fel de mulți oameni vreneau să se roage pentru vindecarea bolilor și ajutor în necazuri.
În anul 1639, orașul a fost jefuit, iar tâlharii au furat printre altele și racla cu moaștele Sfântului Ierarh Leontie. Moaștele nu au fost găsite multă vreme. O parte din moaște au fost descoperite în urma unor cercetări arheologice.
În prezent Moaștele Sfântului Ierarh Leontie sunt așezate în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuți.
Citeste si: Rugăciunea copiilor pentru părinți. Este important să ne rugăm pentru cei care ne-au dat viaţă
Rugăciune către Sfântul Leontie de la Rădăuţi
Calendar ortodox, joi 1 iulie 2021[Sursa foto: Captură YouTube]
Citeste si: Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă. Cum să te rogi dacă îţi cauţi un serviciu
Sfinte preacuvioase părinte Ierarhe Leontie, primeşte smerita noastră rugăciune, precum Mântuitorul a primit cei doi bani ai vaduvei, şi cere pentru noi dar şi putere, ca toate poftele trupeşti călcând, să vieţuim în bună cinstire şi curăţie, agonisind iertare de păcate şi trecere fără primejdie în ceasul morţii, şi când vom trece noi întru nădejdea Învierii spre viaţa de veci, pururea să ne desfătăm de preafericita faţa a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat şi slăvit, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Sursa: doxologia.ro