În luna octombrie 2024, în calendarul creștin ortodox sunt marcate o mulțime de sărbători cu cruce roșie.
Luna octombrie, cunoscută ca și Brumărel, are 31 de zile. Ziua are 11 ore, iar noaptea are 13 ore. În această lună, calendarul creștin ortodox este plin de sărbători cu cruce roșie.
Care sunt sărbătorile cu cruce roșie din luna octombrie?
Pentru creștinii ortodocși, luna octombrie este o lună încărcată de sărbători importante, marcate cu cruce roșie în calendar.
Mai apoi, la jumătatea lunii octombrie este mare sărbătoare la Iași, acolo unde se află moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, care este prăznuită în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie.
La pelerinajul de Sfânta Parascheva participă sute de mii de creștini, veniți din toate colțurile țării, dar și de peste hotare.
Totodată, spre finalul lunii octombrie, în zilele de 26 și 27 se face prăznuirea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, dar și a Sfântului Dimitrie cel Nou, ale cărui moaște se află la Patriarhia Română
din București.
Cu ocazia acestei sărbători, Patriarhia Română organizează în Capitală cel mai mare pelerinaj creștin de peste an.
S † Sfânta Haritina; Sfinții Daniil și Misail de la Mânăstirea Turnu
D Sfântul Apostol Toma- Ap. Galateni I, 11-19Ev. Luca VII, 11-16glas 6, voscr. 4, Predica la Duminica a XX-a după Rusalii- Ap. Galateni I, 11-19Ev. Luca VII, 11-16glas 6, voscr. 4
L † Sfintii Mucenici Serghie si Vah
M Sfânta Pelaghia
M Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu Post
J Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia; Sfântul Ambrozie de la Optina
V Sfântul Apostol Filip, unul din cei șapte diaconi Post
S Sfinții Mucenici Tarah, Prov si Andronic
D † Aducerea moaștelor Sfantului Apostol Andrei la
Iași; Sfintii Mucenici Carp, Papil, Agatodor si Agatonica- Ap. Galateni II, 16-20Tit III, 8-15Ev. Luca VIII, 5-15Ioan XVII, 1-13glas 7, voscr. 5, Duminica Părinților de la Sinodul VII Ecumenic- Ap. Galateni II, 16-20Tit III, 8-15Ev. Luca VIII, 5-15Ioan XVII, 1-13glas 7, voscr. 5
L † Sfanta Cuvioasa Parascheva
M Sfântul Mucenic Luchian
M Sfântul Mucenic Longhin Sutasul Post
J Sfântul Proroc Osea
V † Sfântul Apostol si Evanghelist Luca Post
S Sfântul Proroc Ioil
D Sfântul Gherasim din Kefalonia; Sfântul
Mucenic Artemie- Ap. Efeseni II, 4-10Ev. Luca VIII, 26-39glas 8, voscr. 6, Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor- Ap. Efeseni II, 4-10Ev. Luca VIII, 26-39glas 8, voscr. 6
L † Sfinții Mărturisitori Ardeleni
M Sfinții șapte tineri din Efes; Sfântul Averchie, Episcopul Ierapolei
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.
De la NATO la legume și fructe! Mircea Geoană, surprins într-o ipostază inedită! Cum a fost văzut alături de soție, printre rafturile unui supermarket. Credeau că nu îi recunoaște nimeni, dar paparazzii WOWbiz i-au dat de gol | EXCLUSIV
De la NATO la legume și fructe! Mircea Geoană, surprins într-o ipostază inedită! Cum a fost văzut alături de soție, printre rafturile unui supermarket. Credeau că nu îi recunoaște nimeni, dar paparazzii WOWbiz i-au dat de gol | EXCLUSIV