
kanald.ro
Călin Georgescu
Politica
Mesajul neașteptat transmis de Călin Georgescu, după ce el și Elena Lasconi au intrat în turul II al alegerilor prezidențiale.
Fără doar și poate, Călin Georgescu este surpriza alegerilor prezidențiale 2024, după ce a reușit să se claseze pe primul loc în primul tur, urmat de Elena Lasconi și Marcel Ciolacu. După obținerea a peste două milioane din voturi, candidatul independent a împărțit românii în două tabere, mulți fiind de-a dreptul șocați de rezultat.
La scurt timp după numărătoarea finală, acesta a ținut să transmită un mesaj alegătorilor, dar și contracandidatei sale, Elena Lasconi.
Călin Georgescu a avut un discurs de-a dreptul halucinant la scurt timp după numărarea finală a voturilor. Candidatul independent a obținut 22,94% din voturi, iar Elena Lasconi 19,18%. De menționat este faptul că acesta i-a spus candidatei USR că nu ar trebui să aibă motive de bucurie, chiar dacă a intrat în turul al doilea. Totodată, a acuzat-o că se numără printre cei care au contribuit la degradarea României.
„Rămânem devotați valorilor europene, dar mai presus de toate trebuie să fim devotați nouă, nevoilor noastre și strămoșilor noștri. Nu trebuie să-i servim pe alții, ci să lucrăm cu noi, unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. E esențial să ne regăsim propriile valori, doar astfel ni se va recunoaște valoarea morală ca neam. Ca să fim puternici în orice negociere e bine să fim puternici în țara noastră și asta a început de seara trecută.
Doamna Lasconi, voi fi foarte direct cu dumneavoastră – nu aveți de ce să vă bucurați. Poporul nu e fericit de ce poporul a făcut în acești ani.
Ar trebui să candidați pentru popor nu doar pentru partid și împotriva mea. De aceea, dragii mei, cu toții avem o misiune măreață, vom face istorie și nu politică. Vine un an extrem de dificil, adevăratul cutremur urmează și va fi economic. Politicienii sunt cei care au mișcat aceste plăci tectonice în defavoarea noastră.”
Călin Georgescu
Mai mult decât atât, Călin Georgescu a avut și un mesaj pentru cei peste 2 milioane de români care i-au acordat votul în primul tur al alegerilor prezidențiale. La fel ca și în timpul campaniei electorale, acesta a încercat să dea glas unor așteptări pe care potențialii săi alegători le au.
„Conflictele se rezolvă prin negoeciere și dialog. Dacă nu oprim războaiele dintre noi nu putem avea pretenția să oprim războaiele dintre națiuni. Nu va fi pace niciodată în acest fel. Vrem liniște, pace și rost, vreau să văd politicienii cum trec peste orgolii și realizează un consens pentru acest popor și doar pentru acest popor.
Avem o misiune dificilă, dar nu imposibilă. Partidele trebuie să-și regăsească scopul, să se uite în statutul lor și să facă ce au promis oamenilor. Nu de la Bruxelles vine suferința, ci din sufletul țării noastre.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
Dragii mei, vă felicit, și vă spun că de-acum începe adevărata luptă. Veți simți adevărata libertate doar dacă vom rămâne uniți.
Să fim cu toții într-un gând, într-un duh. Fiți conștienți și nu vă lăsați ademeniți, nu lăsați pe nimeni să vă schimbe convingerile, aceste forțe care acționează asupra noastră acum sutn cele care fără puterea decizie voastre, ne-ar fi dus într-un război economic, împotriva liberei exprimări și chiar într-un război militar.
Votul vostru să rămână o rugăciune. Dacă ne vor simți slabi, ne vor presa, nu le dați satisfacție. Ce ați reușit în decembrie 1989, veți reuși și acum.
Un președinte independent e capabil să adune toate forțele la aceeași masă rotundă, așa încât viitorul poporului nostru să fie în picioare nu îngenunchi.”, a mai spus acesta.
Călin Georgescu