WowNews logo WOWnews
Stories

Vedete

"Cam asta a fost" Liviu Vârciu a explicat ce s-a întâmplat între el și Anda Călin, după ce au avut o discuție în contradictoriu. Totul a ajuns pe internet: "N-o mai suport"

Liviu Vârciu a trecut recent printr-un moment neplăcut cu mașina, când era împreună cu Anda Călin. Despre ce este vorba?!

Liviu Vârciu se numără printre cei mai îndrăgiți și apreciați prezentatori TV de la noi din țară, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, acesta este foarte activ și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii lui aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.

Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că Liviu Vârciu le-a povestit urmăritorilor lui de pe Instagram că a rămas blocat cu mașina pe un câmp, atunci când a ieșit la plimbare cu partenera lui de viață, Anda Călin. Mai mult decât atât, chiar înainte de asta, cei doi au avut o discuție în contradictoriu legată de direcția de mers, în cele din urmă, ajungând pe câmpul unde au rămas chiar blocați.

Citeste si: Postările emoționante pe care Igor Cuciuc le-a făcut în cursul zilei de ieri! Ce a uimit cu adevărat la un comentariu lăsat de mama Andreei Cuciuc, Diana? "Dumnezeu e mare!" - kfetele.ro

Citește și: VIDEO „Îl iubesc” Carmina, din nou alături de tatăl ei, Liviu Vârciu! Cei doi s-au reunit, după ce tânăra l-a acuzat că nu este un părinte implicat

„Liviu Vârciu: Am ieșit cu doamna la plimbare, am rămas la plimbare, suntem în câmp. Am rămas blocați. Help (n. red. ajutor)! (…) Cam asta a fost.

Anda Călin: Pentru că nu mă asculți, ți-am zis <<hai să ocolim>>.

Liviu Vârciu: Nu o mai suport, mi-a zis <<Ia-o înainte>>, eram acolo, fix acolo, <<Hai să o luăm înainte că nu-i pământul care trebuie>> și am rămas suspendați, bine, am și mașină șmecheră, 4×4, ceva nebunie, mâine o vând”, au spus cei doi, pe Instagram.

Nu este pentru prima dată când Liviu Vârciu rămâne blocat cu mașina

În urmă cu aproape o lună, chiar de ziua sa de naștere, Liviu Vârciu a avut parte de un incident neplăcut în trafic, căci a rămas cu mașina pe loc, după ce i s-a terminat bateria.

Citește și: „A venit la ziua mea cu ea! Cât tupeu să ai?” Pepe i-a furat iubita lui Liviu Vârciu și nimeni nu a știut până acum! Prezentatorul TV a dezvăluit tot adevărul

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: UNDE ar fi trebuit să fie Andreea Cuciuc în noaptea fatidică de 15 noiembrie? Igor Cuciuc, bântuit tot restul vieții de decizia fiicei lui: „Nu poți să-i interzici unui copil să...” - radioimpuls.ro

Mai mult decât atât, în timp ce aștepta ca cineva să-l ajute cu bateria de la autoturism, a fost lovit de o altă participantă la trafic, deși se afla pe loc.

Vă pup dragilor, am tot văzut o grămadă de știri, cum că sunt internat, dar e poză de acum doi ani, cu branulele în mână. Sunt răcit, atâta tot.(…) Stați liniștiți, nu sunt în spital, singura problemă, am rămas fără baterie( n.r. la mașină). Asta problemă. Deci, sunt bine, n-am baterie, dar în rest sunt bine. De ziua ta, ziua ta… Îți lovesc mașina! M-a lovit o domniță dragă, și nervoasă un pic. A luat curba cum trebuie și pac! Știți că eu am rămas fără baterie? Așa, de ziua mea! Hai, la mulți ani!”, a povestit Liviu Vârciu, pe pagina sa de Instagram, în urmă cu aproape o lună.