kanald.ro
Vedete
Camelia Mitoșeru rupe tăcerea! Ce i-ar fi spus Florin Piersic când a văzut-o lângă Ion Iliescu! Scenele s-au petrecut chiar la Palatul Cotroceni | EXCLUSIV
Camelia Mitoșeru a dat tot din casă! Frumoasa actriță a povestit ce i-a spus Florin Piersic la aniversarea de 50 de ani, atunci când a văzut că a petrecut mai mult timp cu fostul președinte, Ion Iliescu.
Pe Camelia Mitoșeru și Florin Piersic îi leagă o prietenie extrem de veche și de frumoasă. Cei doi au amintiri cât pentru o întreagă carte, iar recent actrița a dezvăluit și ce i-a spus maestrul, în momentul în care a participat la ziua lui, la Palatul Cotroceni.
Florin Piersic împlinea la acel moment 50 de ani, iar președintele vremii era Ion Iliescu. Acesta s-a oferit să organizeze o festivitate în cinstea maestrului, de la care nu putea lipsi buna sa prietenă, Camelia Mitoșeru.
Întâmplarea a făcut ca actrița și fostul președinte să se fi întâlnit cu ani în urmă, atunci când aceasta a mers la o festivitate la Ploiești. Revederea de la ziua lui Florin Piersic a fost un motiv de bucurie pentru cei doi, însă maestrul a avut ceva de reproșat, mai în glumă, mai în serios, după petrecere. Toate detaliile au fost oferite chiar de Camelia Mitoșeru, la WOWnews.
Camelia Mitoșeru
Cum s-au cunoscut actrița și Ion Iliescu
Cu ani în urmă, Camelia Mitoșeru a participat la inaugurarea unui cunoscut parc din Ploiești, de eveniment ocupându-se chiar Ion Iliescu. Acolo cei doi s-au întâlnit pentru prima dată, iar fostul președinte a ținut-o minte pe cunoscuta artistă.
„Împlinea Florin 50 de ani și primesc un telefon, jucam la Herăstrău atunci cu Teatrul Tănase. Primesc telefon că mă roagă să merg la inaugurarea Parcului Bucov de la Ploiești. Le-am spus că nu puteam pentru că jucam la Grădina de Vară, dar mi-au zis că mă iau cu mașina și mă aduc cu mașina.
Eu deschideam și spectacolul de la Grădină. Plec acolo și întâmplarea a făcut că Iliescu atunci răspundea de tineret și el a inaugurat Parcul Bucov de la Ploiești”, își începe povestea Camelia Mitoșerul.
Fotografie de la aniversarea de 50 de ani a lui Florin Piersic, ținută la Palatul Cotroceni
Ce i-ar fi spus Florin Piersic actriței când a văzut-o stând alături de fostul președinte
Peste ani, la aniversarea de 50 de ani a lui Florin Piersic, Camelia Mitoșeru și Ion Iliescu s-au reîntâlnit. Fostul președinte a organizat la acel moment un eveniment în cinstea maestrului, chiar la Palatul Cotroceni.
Fostul președinte și actrița s-au bucurat să se reîntâlnească, s-au îmbrățișat și au discutat mai toată seara, iar Florin Piersic i-a dat, mai în glumă sau mai în serios, o replică savuroasă bunei sale prietene, după cum a povestit chiar aceasta.
„Am ajuns bine la spectacol, a trecut momentul acela. Când împlinește Florin 50 de ani, îl sărbătorește domnul Iliescu, care era la acel moment președintele României, la Cotroceni. Bineînțeles că mă invită și pe mine. Eram prietena lui de suflet.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Mă duc la petrecere și când ajung acolo, cine mă întâmpină… domnul președinte Iliescu. Mi-am adus aminte că m-a chemat la Ploiești cu ani în urmă, la inaugurarea parcului. Ne-am îmbrățișat și ne-am pupat și toată seara a stat cu mine de mână.
Florin zicea atunci: dacă știam că o să stai cu Iliescu de mână, nu te chemam!”, a mărturisit Camelia Mitoșeru, la WOWnews.
Actrița își amintește cu drag de aceea seară. Vedeta mărturisește că toată lumea bună s-a strâns la petrecerea organizată pentru Florin Piersic.
„Era toată lumea bună a teatrului românesc. Regizorii de la Național, colegii lui de la Național, mulți impresari”, a mai povestit Camelia Mitoșeru.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!