
Autor: I.M.D.

Asociatia “Salveaza o inima” a sarit in sprijinul familiei Curceanu si a demarat, chiar in prima zi din acest nou an, o campanie umanitara online pentru salvarea baietelului de 9 luni. Pana in prezent, mii de oameni au raspuns pozitiv apelului umanitar, iar in numai 10 zile au fost donati peste 10.500
de Euro, reprezentand 36% din totalul necesar.
Persoanele care vor sa-i salveze viata lui Andrei Gabriel Curceanu, o pot face pe platforma de donatii online a Asociatiei “Salveaza o inima”, https://salveazaoinima.ro/campaigns/andrei-gabriel-curceanu/ (Card, Paypal si Donatii prin firma) sau in conturile bancare mamei, Bucur Gabriela Cristina- RO56BTRLEURCRT0331710201 (cont in Euro) sau RO09BTRLRONCRT0331710201 (cont in Lei)
„Doctorii din Romania ne-au spus ca starea baietelului meu nu este grava, ci critica, iar viata lui atarna de un fir de ata.
Suntem foarte ingrijorati de starea sa de sanatate si ne-am pus toata speranta in doctorii din Italia. Ne-au promis ca o sa ne faca baiatul bine, insa costurile tratamentului si cazarii noastre acolo depasesc cu mult veniturile noastre. Speranta a reinviat cand prietenii de la Asociatia „Salveaza o inima” ne-au promis ca o sa ne ajute si nu mi-a venit sa cred ca, in doar cateva zile de la lansarea apelului umanitar, s-au strans peste o treime din costurile totale salvarii lui Andrei.
Mai este foarte putin timp pana cand copilul meu va fi operat, inima mea bate din ce in ce mai tare, iar sperantele noastre stau in mainile oamenilor cu suflet si ale doctorilor”, este strigatul de ajutor al Gabrielei Cristina Bucur, mama lui Andrei Gabriel Curceanu.
Asociatia “Salveaza o inima”, infiintata pe data de 17 decembrie 2012, a reusit sa salveze, pana in prezent, peste 50 de copii cu malformatii grave.
La campaniile umanitare organizate de Asociatie, s-au alaturat peste 40.000 de persoane si companii romanesti si internationale, inregistrandu-se pe platforma online donatii de peste 500.000 de Euro.
Distribuie pe: