
kanald.ro
Vremea
Meteorologii au anunțat când încep ninsorile în România! În 29 de județe din țara noastră este valabil codul galben de ninsori și intensificări ale vântului, iar la munte se va depune strat de zăpadă!
Românii se pregătesc pentru prima ninsoare din acest sezon, după ce vortexul polar a ajuns deja în țara noastră. Meteorologii ANM au emis mai multe avertizări de tip cod galben, valabile pentru 29 de județe din țară.
În zilele ce urmează vremea se va răci semnificativ, iar temperaturile minime vor cobori sub 0 grade Celsius. În mai multe regiuni din țara noastră se vor înregistra precipitații sub formă de ploi și lapoviță, iar în jumătatea nordică a teritoriului sunt deja anunțate ninsori, ce vor începe chiar de miercuri seara.
În cursul acestei zile, specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat avertizările de ninsoare și viscol. Totodată, în cea mai mare parte a teritoriului sunt anunțate vijelii.
Prima zăpadă în natură
Vortexul polar ajunge astăzi în România, iar vreme din toată țara se va schimba radical. Meteorologii au făcut deja primele precizări cu privire la cum va fi vremea în zilele ce urmează și începând de miercuri seara intră în vigoare un cod galben de viscol și ninsoare, valabil în 29 de județe.
Potrivit informațiilor transmite de specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, codul galben de ninsoare ca intra în vigoare miercuri, 20 noiembrie ora 20:00 și se va încheia în dimineața zilei de joi, 21 noiembrie, la ora 10:00.
„La munte temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în general de 50...60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70...90
În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5...10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40...50 km/h”, au transmis meteorologii ANM.
România, sub cod galben de ninsoare
Meteorologii ANM au anunțat precipitații sub formă de ploaie sau ninsoare în cea mai mare parte a teritoriului.
Fenomenele meteo extreme sunt anunțate începând din seara zilei de miercuri, 20 noiembrie până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 20:00.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
„În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În sudul țării vor predomina ploile, iar în restul regiunilor vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei.
Se vor acumula cantități de precipitații de 15...25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă și montană vor depăși 30...40 l/mp.
Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50...60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada”, se arată în informarea transmisă de ANM.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!
Zăpadă la munte