“Anul școlar 2023-2024 este unul atipic, în sensul în care zilele libere de Paște sunt foarte aproape de zilele libere aferente sărbătorii zilei de 1 Mai. Adică, mai concret, 1 mai este miercuri – zi liberă, urmează 2 Mai care probabil se va face punte, 3 Mai este Vinerea Mare, sâmbătă și duminică este Paștele, luni este a doua zi de Paște, iar marți, 7 Mai este a treia zi de Paște și este zi liberă conform contractului colectiv de muncă în Educație.
Asta înseamnă că sunt șapte zile libere deja grupate prin prisma zilelor libere pe care oricum le avem conform reglementărilor legale. A fost, din ce am văzut în societate, această solicitare ca să suprapunem și vacanța școlară de Paște peste această perioadă și o să mai dăm lunea și marțea de dinainte de 1 Mai.(...) Oricum, copiii erau acasă de Paște”, a declarat Ligia Deca, în martie 2023.
cursuri de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023
vacanţă de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023
Elevii din București vor începe vacanța cu o zi mai devreme. 27 octombrie este zi liberă pentru elevii și profesorii din Capitală, conform contractului colectiv de muncă.
Modulul 2
cursuri de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023
vacanţă de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024
cursuri de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 16 februarie 2024, respectiv vineri, 23 februarie 2024 sau vineri, 1 martie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
vacanță, o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 19 februarie – 10 martie 2024.
Modulul 4
cursuri de luni, 26 februarie 2024, respectiv luni, 4 martie 2024 sau luni, 11 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.