
kanald.ro
Utile
Ouăle vopsite sunt un simbol al Învierii Domnului și sunt nelipsite de pe masa de Paște.
Înainte de Paște, toate gospodinele se preocupă de curățenia casei, pregătirea meniului, dar și vopsirea ouălor în roșu sau alte culori.
An de an, mulți creștini sunt confuzi cu privire la momentul potrivit pentru a vopsi ouăle de Paște, existând opinii diferite. Unii susțin că Joia Mare este ziua dedicată acestui obicei, în timp ce alții cred că Sâmbăta Mare este momentul ideal pentru această tradiție.
Însă unul dintre cei mai importanți teologi ai Bisericii Ortodoxe Române, părintele Ilarion Argatu, a adus clarificări asupra acestui aspect într-o carte cu învățături creștinești.
Potrivit părintelui Argatu, ouăle de Paște se vopsesc în Vinerea Mare, atunci când Iisus Hristos a fost răstignit pe Cruce, iar sângele Său a curs pe pământ.
„Ouăle roșii se fac numai în Vinerea Mare, pentru că atunci a curs sângele Mântuitorului pe Cruce. Nu se roșesc joi, pentru că încă nu a fost răstignit și nici Sâmbătă pentru că in această zi era în mormânt. Această zi este ca o sărbătoare, cu post negru, cu lucrul ușor.”, a spus părintele Ilarion Argatu într-una din cărțile sale cu îndemnuri creștine.
Prin esența sa, oul este considerat un simbol al creației, al vieții, al fecundității, al reînnoirii, dar și al echilibrului, toate acestea înainte de Hristos.
Tradiția de a vopsi ouă a fost întâlnită în China cu mii de ani, înainte de a fi preluat de europeni. Însă după cum bine știm, obiceiul s-a transmis și la creștini.
În zilele noastre, ouăle roșii au devenit simbolul Paștelui și al Învierii Domnului. Într-una din legendele creștine din folclor se spune că Fecioara Maria a venit să își plângă fiul, care era răstignit pe cruce și a
Văzând acestea, Iisus ar fi spus: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.
Totodată, culoarea roșie, cu care sunt vopsite ouăle de Paște, reprezintă puterea purificatoare a focului, dar și sângele Lui Hristos, care s-a scurs pentru iertarea păcatelor omenirii și mântuirea acesteia.
Citește și: Programul slujbelor religioase din zilele de Paște 2025. Creștinii sunt așteptați la Sfânta Liturghie!
Slujba de Înviere este una din cele mai frumoase și așteptate slujbe religioase de peste an, la care participă aproape toată suflarea creștină.
Slujba de Înviere începe în jurul orei 23:30- 23:45, în noaptea de sâmbătă spre duminică și durează până în primele ore ale dimineții.
Momentul cel mai așteptat al slujbei este la miezul nopții, când se anunță Învierea Domnului și se împarte Lumina Sfântă și se cântă „Hristos a înviat!”.