
kanald.ro
Imagine cu caracter ilustrativ
Actualitate
Au mai rămas doar câteva zile până când pensionarii vor primi deciziile de recalculare. La ce trebuie să fie atenți în următoarea perioadă?
Așteptarea a luat sfârșit! Au mai rămas doar câteva zile până când pensionarii vor începe să primească deciziile de recalculare. În această perioadă, toți vârstnicii din România așteaptă momentul adevărului. Mai exact, dacă și mai ales, cu cât li se vor mări veniturile. Șeful Casei Națioale de Pensii a făcut anunțul.
Fără doar și poate, unul dintre cele mai dezbătute subiecte de la începutul anului și până în prezent a fost legea pensiilor. Recalcularea se va face începând cu luna septembrie a anului 2024, iar în următoarea perioadă românii vor primi acasă și aceste decizii.
Ele vor veni în perioadă 15 august- 1 septembrie, iar Daniel Baciu îi sfătuiește pe pensionari să fie acasă în aceste zile, întrucât trebuie să confirme primirea plicului.
„În primul rând, vreau să vă spun că acest plic în care este introdusă, practic, decizia de pensie în urma recalculării se transmite în format cu confirmare de primire, deci el se înmânează personal destinatarului final, pensionarului, nu se pune în cutia poștală, deci el are această confirmare de primire. în această perioadă, 15 august- 1 septembrie, pensionarii ar trebui să fie la domiciliu pentru a primi aceste plicuri cu informația privind decizia de recalculare, conform noii legi a pensiilor.”, a mărturisit Daniel Baciu pentru Antena3.ro.
Imagine cu caracter ilustrativ
Citește și: Ce trebuie să faci dacă ți-ai pierdut certificatul de naștere. Vezi care sunt pașii de urmat
Șeful Casei Naționale de Pensii a explicat și că vârstnicii vor găsi în acel document toate informațiile necesare. De la numărul de dosar, date cu caracter personal și până la tipul de pensie.
Mai mult decât atât, Daniel Baciu a explicat și care este formula de calcul pentru numărul de puncte de stabilitate și numărul total de puncte.
„Iar dacă ne uităm pe acest document, în prima parte avem datele de identificare ale pensionarului- numărul de dosar de pensie, nume, prenume, codul numeric personal, numărul dosarului de pensie, tipul pensiei. Sunt mai multe tipuri de pensie în sistemul public- pensie de limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș. După aceea, jos, imediat după aceste date de identificare, avem clar identificat care este valoarea pensiei înainte de recalculare. După aceea avem tot ceea ce înseamnă stagii de cotizare, cu toate componentele. Vorbim de stagiu de cotizare contributiv, stagiu de cotizare necontributiv, stagiu de cotizare asimilat și stagiul din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, adică aici se vede exact structura stagiilor de cotizare, iar jos este evidențiat foarte clar stagiul de cotizare contributiv asupra căruia se aplică acele puncte de stabilitate. Iar după aceea avem exact numărul de puncte, numărul de puncte de stabilitate și numărul total de puncte. La punctul c și punctul d. Formula de calcul este numărul total de puncte care se compune din numărul de puncte contributive și acele puncte de stabilitate care se acordă pensionarilor cu stagii de cotizare mai mari de 25 de ani se înmulțește cu valoarea punctului de referință, se numește VPR, rezultând noul cuantum al pensiei care este foarte clar evidențiat aici. La punctul f avem exact cuantumul pensiei începând cu data de 1 septembrie”, a mai adăugat șeful Casei Naționale de Pensii.
Imagine cu caracter ilustrativ