kanald.ro
Imagine cu caracter ilustrativ
Imagine cu caracter ilustrativ
Actualitate
MAI anunță când va avea loc ultima evaluare pentru includerea României în programul Visa Waiver.
Momentul în care românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză este aproape, anunță Ministerul Afacerilor Interne în cadrul unui comunicat. La sfârșitul lunii octombrie va avea loc și ultima evaluare pentru includerea în programul Visa Waiver, iar condițiile pentru accedere sunt îndeplinite.
România este înscrisă în programul Visa Waiver. Acest program le permite cetățenilor să circule în Statele Unite fără a fi nevoiți să aibă și o viză.
Recent, MAI a anunțat că românii sunt foarte aproape de acest moment. Totodată, reprezentanții au amintit și de pașii care au fost făcuți până în acest moment, alături de MAE.
„Accederea României în programul Visa Waiver presupune îndeplinirea unor criterii stricte legate de securitate, contraterorism, schimb de informații, imigrație, documentele de călătorie și de identitate, precum și un proces de screening riguros al călătorilor. Aceste criterii sunt cuprinse într-un Plan de Acțiune, în cadrul căruia MAI a îndeplinit o serie de operațiuni și obiective esențiale pentru realizarea PVW.”, anunță MAI în cadrul unui comunicat.
Imagine cu caracter ilustrativ
Programul Visa Waiver este gestionat de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS), în consultare cu Departamentul de Stat. Potrivit MAI, rata de refuz a scăzut sub 3%, ceea ce reprezintă un pas important pentru accederea României în acest program.
„(...) Reducerea ratei de refuz a vizelor:
În cadrul campaniei guvernamentale de reducere a ratei de refuz a vizelor, MAI a alocat resurse semnificative și a dezvoltat un sistem de programare eficient pentru personalul propriu, contribuind astfel la atingerea unei rate de refuz sub 3%, criteriu esențial pentru accederea în PVW.
Vizite de evaluare și consultări cu autoritățile americane:
Progresul României în îndeplinirea criteriilor a fost evaluat în cadrul mai multor vizite și consultări bilaterale la nivel înalt cu reprezentanții DHS și Departamentul de Stat american, cele mai recente având loc în iunie 2024. Următoarea evaluare finală este programată pentru sfârșitul lunii octombrie 2024.
Demersurile Ministerului Afacerilor Interne au avut drept scop și au contribuit în mod semnificativ la îndeplinirea criteriilor pentru accederea României în Programul Visa Waiver al SUA. Acțiunile desfășurate la nivelul MAI, precum și colaborarea strânsă cu Ministerul Afacerilor Externe și cu partenerii americani, ne aduc mai aproape de momentul în care cetățenii români vor putea călători fără viză în Statele Unite.
Ministerul Afacerilor Interne rămâne dedicat continuării acestui proces și va menține dialogul și cooperarea cu partenerii instituționali din România și cu partenerii americani pentru a finaliza cu succes aderarea României la Programul Visa Waiver”, se mai arată în comunicatul menționat anterior.
Imagine cu caracter ilustrativ